Şcoala şi umanismul

0
446

Din 1994, UNESCO sărbătoreşte în data de 5 octombrie a fiecărui an, în peste 200 de ţări, Ziua Mondială a Educatorilor. În unele ţări, sărbătoarea are loc la sfârşitul săptămânii. La noi a fost fixată într-o zi lucrătoare. Această zi joacă un rol civic de mare importanţă: arată guvernelor lumii condiţiile de muncă ale cadrelor didactice şi atrage atenţia asupra salariilor mici ale acestora.

„Când ridicăm o şcoală, închidem o temniţă”

M-am frământat destul de mult ca această pagină să fie cât mai pe înţelesul tuturor. Pentru că este o pagină care are în centrul atenţiei un subiect sensibil, înscris pe lista majorităţii guvernelor lumii: educaţia. Şi pentru a mă face de la început plăcut pentru lectură, o să plonjez în istoria literaturii în dreptul lui Victor Hugo, care spune că atunci când ridicăm o şcoală, închidem o temniţă. Şi el continuă povestea, argumentând că fiecare copil pe care-l învăţăm este un om pe care-l câştigăm. Şi mai spune că aproape 90% dintre hoţii de la ocnă n-au trecut niciodată pe la şcoală. Aceştia nu ştiu să citească, însă semnează cu o cruce şi în acest întuneric al necunoaşterii ei se întâlnesc cu crima şi ignoranţa. Trăiesc în această noapte, unde raţiunea se târăşte şi cinstea dispare.

foto din albumul maramures 1980_1O carte pentru toţi cei care hotărăsc soarta unei comunităţi

Subiectul acestei pagini ni l-a prilejuit cartea unui expert în educaţie: Anne-Marie Blanc, „Pe drumul către şcoală”, Editura Maria Montessori. Pe la mijlocul lunii, autoarea va poposi în Baia Mare să îşi lanseze această carte şi să ofere încă o dată o mare surpriză celor care nu trăiesc indiferenţi la educaţia generaţiilor de mâine. După cum spune traducătoarea acestei cărţi, prof. dr. Delia Muntean, „deşi se adresează cu precădere dascălilor, lucrarea merită citită de toţi cei care hotărăsc soarta unei comunităţi, de toţi cei cărora ar trebui să le pese de felul în care ne construim pe noi înşine, de felul în care ne construim copiii. Altfel spus, viitorul”.

Anne-Marie Blanc
Anne-Marie Blanc

Portretul doamnei Anne-Marie

Povestea doamnei Anne-Marie începe în Maramureş în urmă cu 15 ani. Născută în 1939 lângă Drome, în sudul Franţei, instruită la o şcoală catolică, toată viaţa ei a fost punctuală şi aplecată asupra straniului fenomen, numit în zilele noastre, impropriu, „educaţie”. Anne-Marie a absolvit în 1978 Institutul Naţional de Studii pentru Muncă şi Orientare Profesională din Paris. După absolvire devine consilier psiholog, iar din 1991 master responsabil de formare şi consultant în educaţie. O bună perioadă de timp a predat istoria la Bruxelles şi în Provence. O altă perioadă a fost în Africa de Sud, în Maroc şi în Liban. De-a lungul timpului, a publicat numeroase articole pe teme de educaţie.

Testele PISA

Mie îmi vine în minte ultimul material pe care doamna Anne-Marie l-a publicat în 6 februarie anul trecut în cotidianul „Le Monde”, cu titlul „Nimic nu va mai merge la şcoală”. Articolul începe cu Testele PISA, un program de urmărire a achiziţiilor elevilor în vârstă de 15 ani, ce reuneşte o serie de ţări europene, precum şi ţări din Orient (Japonia, Coreea de Sud) şi chiar din Australia. D-na Anne-Marie scrie această carte într-un moment crucial al reformei în educaţie pe Mapamond. Ea ne arată că organismul Comunităţii Europene care se numeşte OECD (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), organism care se ocupă de marketingul în şcoli şi pune în centrul atenţiei teoria antreprenorială, încearcă să desfiinţeze şcoala ca unitate publică şi s-o transforme în întreprindere. Reforma pilotată de acest organism este condusă mai mult din experţi în economie, din mari patroni şi doar câţiva reprezentanţi ai şcolii. Şcoala, în viziunea lor, devine o piaţă, iar societatea viitorului este una care va gestiona şi capitalul uman. Cartea lui Anne-Marie se opune acestei teorii, acestui proiect educativ bazat pe modelul antreprenorial şi consideră că avem datoria să ne ridicăm împotriva a tot ce ne umileşte, înrobeşte şi dezbină.

foto din albumul maramures 1980_3Docimologia lui Oros

Ca s-o înţeleg mai bine pe autoarea acestei cărţi, m-am întors în adolescenţa mea, când profesorul Oros Valeriu, care îşi pregătise recent o teză de doctorat în docimologie, m-a răsplătit cu nota 3 pentru o creaţie. Atunci am înţeles că şcoala alunecă pe o pantă greşită, însă nu mi-am ima­ginat că această cădere a ei voi prinde-o chiar în timpul vieţii. Ne întrebăm adesea ce măsurăm de fapt la elevi, ce fel de societate pregătim. Testele psihotehnice nu valorifică decât parţial posibilităţile intelectuale ale elevilor şi acordă puţin spaţiu jocului, visării şi înclinaţiilor artistice. Ce se urmăreşte oare prin obţinerea performanţei? Nu putem să acceptăm la infinit acest tip de probe standardizate. De aceea autoarea susţine că este important să ne activăm spiritul critic, pentru că în zilele noastre nu mai putem îmblânzi timpul. Piaţa aceasta haotică distruge armonia, nu mai respectă nici natura, nici omul. Şcoala secolului XXI trebuie să fie deschisă spre lume. Prin cultură, trebuie să dezvoltăm spiritul critic al copiilor şi să respingem rasismul. Iată cum cartea d-nei Anne-Marie este o premoniţie a invaziei Europei din ultima vreme.

foto din albumul maramures 1980_1Nesupuşii salvează lumea

Şcoala nu poate fi o agenţie de servicii care să răspundă aşteptărilor consumatorilor. Comisia Europeană urmăreşte dezvoltarea unui spirit antreprenorial care trebuie să fie învăţat de la cele mai fragede vârste şi până la universitate. De aceea autoarea se întreabă ce facem din copiii noştri. Ne întoarcem la începutul secolului XIX, când soarta a numeroşi adolescenţi era pecetluită de revoluţia industrială? Trebuie să fim conştienţi de societatea pe care ne-o dorim. Pentru că lucrarea de faţă este plină de citate, mă voi întoarce la două. Primul este cel al lui Andre Gide, care spune: „Lumea nu va fi salvată decât de către cei nesupuşi. Nesupuşii sunt sarea pământului, fără ei s-a terminat cu civilizaţia şi cultura noastră”. Anne-Marie este tipul acesta al nesupuşilor unui sistem rigid. Iar Gandhi spune: „Atunci când se prăbuşeşte un copac, face mult zgomot. Când germinează o pădure nu se aude nimic”. De aceea credem într-o schimbare pozitivă a acestui mare şantier care este şcoala.

Volumul doamnei  Anne-Marie Blanc  va fi lansat în curând
Volumul doamnei
Anne-Marie Blanc
va fi lansat în curând

Coşmarul din vila lui Ceauşescu

Anne-Marie a fost cazată în toţi cei 15 ani de când vine în România în Casa Ceauşescu. N-a avut niciodată apă caldă şi s-a încălzit la un reşou, deoarece clădirea era debranşată de la reţeaua de gaz metan. Cobora să ţină cursurile într-o săliţă la fel de friguroasă, în jurul unei mese de biliard unde pe vremuri dansau, semidezbrăcate, femei în faţa secretarilor de partid. Într-o dimineaţă, Anne-Marie a chemat-o pe Florentina Baciu să-mi facă traducerea unui coşmar. Se făcea că doarme dusă şi că în jurul ei este plin de dulapuri pe rafturile cărora se află dosare şi diplome. Apoi, când doarme mai adânc, toate dulapurile acelea se răstoarnă peste ea. Se trezeşte într-un târziu de noapte cu o transpiraţie rece pe spate şi aşteaptă cu nerăbdare ivirea zorilor. După ce mi-a povestit acest coşmar, Anne-Marie a concluzionat: „Atunci veţi avea reformă în învăţământ, când veţi scăpa de dosare şi diplome. În rest, vă doresc să trăiţi fericiţi!”
Foto din albumul „Maramureş”, apărut în 1980 sub îngrijirea Secţiei de Propagandă a Comitetului Judeţean Maramureş al PCR.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.