Calificare şi consiliere pentru persoane vulnerabile

0
294

Ieri, la ASSOC, a avut loc seminarul de final al proiectului „Calificare şi consiliere pentru persoane vulnerabile în Regiunile Nord-Vest, Sud-Vest Oltenia şi Vest”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, beneficiarul  fiind Asociaţia Profesională Neguvernamentală de Asistenţă Socială ASSOC Baia Mare.
Simona Sălăjeanu – Centrul de evaluare a deprinderilor de muncă – a declarat cu această ocazie: „Acest seminar a reunit grupul vulnerabil invitat şi angajatori locali, precum şi studenţi la asistenţă socială, pentru a-i apropia, a se cunoaşte mai bine. Obiectivul principal al proiectului este facilitarea accesului la ocupare pentru 936 de persoane care aparţin grupurilor vulnerabile din grupul ţintă din Regiunile Nord-Vest, Sud-Vest şi Vest, din care 368 de persoane din Baia Mare şi Satu Mare. Persoanele din grupul ţintă sunt ajutate să-şi dezvolte stima de sine, încrederea în propria persoană, capacitatea de ocupare, să crească nivelul de calificare, în vederea integrării lor pe piaţa muncii. De asemenea, angajatorii trebuie să cunoască faptul că pot angaja în anumite condiţii persoanele aparţinând grupului vulnerabil, prin forme alternative (program redus sau alte forme de angajare). Nevoile identificate sunt legate în primul rând de lipsa de motivaţie de integrare pe piaţa muncii şi lipsa calificării. Proiectul răspunde nevoilor grupului ţintă, oferind calificări diferite şi în concordanţă cu cerinţele pieţei”.
S-a urmărit calificarea persoanelor vulnerabile în domeniile cerute pe piaţa regională sau locală, precum: legător manual în poligrafie şi ateliere specializate, peisagist florar, mecanic auto, brutar, bucătar, frizer-coafură/manichiură/pedichiură, tâmplar universal, lucrător în comerţ, instalator ş.a.
Parteneri ai acestui proiect sunt Asociaţia Profesională Neguvernamentală de Asistenţă Socială – ASSOC Filiala Arad şi Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară, Vâlcea – APDC.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.