Generaţia de aur

0
806

În anii 1965, Borşa era considerată a fi cea mai mare comună din România. Avântul economic şi dezvoltarea mineritului schimbă faţa aşezării de la poalele Munţilor Rodnei şi-o transformă într-o citadelă cu înfăţişare de viitor oraş comunist. Însă în evoluţia acestei aşezări lipsea o verigă foarte importantă: o instituţie de învăţământ de mare ţinută, care să determine progresul şi pe această directivă înscrisă în programul Partidului Comunist. Încă din anii ’60, începe o campanie în şcolile din centrul aşezării, cât şi în cele din satele de pe Valea Izei, să recruteze elevi dornici să se înscrie la primul liceu din Borşa. Astfel că în anul 1965, două clase, cu un număr de 54 de elevi, vor absolvi prima promoţie a liceului din localitate. Cu timpul, de pe băncile acestui liceu vor porni şi câţiva intelectuali de seamă, dacă ne gândim la poetul Ion Burnar şi la filosoful Nicolae Iuga. Prima promoţie debutează încă în comuna Borşa. Dar datorită reuşitelor acestora la facultate în proporţie de aproape 90%, promoţia aceasta grăbeşte într-un fel vizibil naşterea oraşului Borşa, care se va întâmpla în anul 1968. Este tocmai anul în care o bună parte din prima promoţie devin absolvenţi de studii superioare, cu excepţia celor care vor absolvi medicina.

liceu_borsa_2La nunta de aur

În centrul atenţiei s-au aflat şi de această dată Vasile Şteţco David, fost inspector comercial, şi generalul de armată Ion Joldea, care au organizat o întâlnire de neuitat pentru generaţia de aur a Liceului din Borşa. Din această generaţie n-au lipsit şi câteva nume de evrei: Alexandru Landesman şi Hus Elyezer, născuţi în Borşa, care au fost îndrăgostiţi la timpul lor de colege ce au devenit peste ani profesoare de limbă şi literatură română. La această întâlnire s-au depănat cele mai frumoase amintiri. Colegii şi-au amintit că Maria Elena Adace, venită de pe Valea Budacului, de lângă Bistriţa, a avut părul cel mai frumos şi că în toţi cei patru ani de liceu niciunul dintre colegi nu i-a putut fura un sărut. Discursul plin de savoare al lui Chiş Dumitru, fost director, timp de 40 de ani, la Şcoala din Săliştea de Sus şi profesor de matematică, le-a amintit colegilor despre condiţiile grele din internat şi despre faptul că dintre toţi, el a reuşit să se căsătorească cu o colegă de clasă.

Prof. Ion Mariş, dirigintele clasei
Prof. Ion Mariş, dirigintele clasei

În toată această sărbătoare, discursurile celor prezenţi au fost rostite parcă de la tribuna unei înalte instituţii. Preotul Covaci Ioan, originar din Moisei, a adus salutul său din parohia oraşului Sibiu. Educatoarea Dumitrean Anuţa, acum pensionară, a spus că anii pe care i-a trăit de la absolvirea liceului şi până la întâlnirea de azi au fost generoşi şi adesea plini de greutăţi.  Într-un fel aparte mi s-a părut traiectoria evreului Hus Elyezer, care în anul în care m-am născut eu, 1964, pleacă din Borşa şi se stabileşte în Israel. În anii ’70 urmează cursurile Universităţii Hebrew din Ierusalim, şi se specializează în chimie şi fotografie ştiinţifică. Nici în Israel nu va sta mult, pentru că în ’89, cu toată familia lui, va emigra în SUA şi se va stabili în Florida. În America îşi deschide prima firmă, care purifică metale preţioase, aur, argint şi platină, din reziduuri industriale. Atunci când am pus în discuţie deschiderea unei liste pentru susţinerea financiară a unei statui la Borşa, chimistul evreu a răspuns pozitiv.
Ultimul evreu care pleacă din Borşa la vârsta de 25 de ani, Alexandru Landesman, mi-a promis că se va întoarce la Borşa cu o monografie a aşezării, pe care au scris-o evreii imediat după al Doilea Război Mondial. Sărbătoarea absolvenţilor de la Borşa pare să depăşească cu mult sărbătoarea unei întâlniri obişnuite, deoarece Vasile Şteţco-David i-a aşteptat pe colegi şi cu o carte de 300 de pagini, intitulată „Prima promoţie a Liceului din Borşa”, ediţie-album revizuită şi adăugită, spicuind poveşti din viaţa absolvenţilor, cât şi poveşti din zbuciumata istorie contemporană urmărită de jaful în codrii Maramureşului şi de mafia tăietorilor de lemne.
Am asistat ca un fel de spectator la o piesă de teatru în care protagoniştii aveau cu 50 de ani mai mult decât vârsta de 18 ani a unui absolvent de liceu. Poveştile lor nu mai conţineau laude despre profesie, laude despre funcţii nobile în societate. Vorbeau aşezat despre familiile lor, despre sănătate şi am simţit mai ales în ochii absolventelor licărul acela dulce când depănau poveşti despre nepoţeii lor. A fost o oră de dirigenţie care a ţinut în timp real 180 de minute. Nimeni n-a cerut pauză. Şi nimeni n-a cerut să sune clopoţelul. La citirea catalogului erau pagini unde în dreptul celui strigat era pus semnul crucii. Niciunul dintre profesorii de altădată nu mai era în viaţă. 18 dintre absolvenţii de altădată erau plecaţi printre stele. Au fost şi momente pline de umor. Bucur, cel mai mic dintre ei, în clipa când a strigat „Prezent!”, a fost apostrofat de un coleg să se ridice în picioare. Bucuria absolvenţilor era îndreptată înspre reuşitele membrilor din familiile lor. Câţi copii au realizaţi, stabiliţi în ţară sau în străinătate, cu titluri academice, dar mai ales câţi copii au aceştia. După o oră de dirigenţie spumoasă, era aşteptată să curgă în pahare şampania.

liceu_borsa_5Titlul pentru Liceul din Borşa

Ani în şir am căutat pe diverse căi să găsesc un nume pe măsura Liceului din Borşa, care în cei 50 de ani de existenţă a pregătit peste 25 de medici, 10 profesori universitari şi armate de ingineri. Când am propus numele lui Artemie Anderco am întâmpinat greutăţi. În urmă cu 2-3 ani am găsit printre elevii liceului un sprijin înflăcărat ca liceul să poarte un nume. Şi din nou am ajuns la numele de Artemie Anderco, primul scriitor consacrat din Maramureş, contemporan cu Eminescu, prieten cu acesta. Absolvent de facultate de medicină la Torino. Semnatarul unor dicţionare şi scrieri literare. Iniţiatorul jurnalului în literatura română. Jurnal care va vedea lumina tiparului la o jumătate de veac după moartea autorului, în anul 1934, prefaţat de marele istoric Nicolae Iorga. A venit momentul mult aşteptat. Am propus primei generaţii a liceului să subscrie la denumirea acestuia cu numele de Artemie Anderco. Răspunsurile lor au fost unanim pozitive. Primarul localităţii, Timiş Sorin, le-a preluat această dorinţă şi urmează ca într-o întâlnire a Consiliului Local să se consfinţească doleanţa generaţiei de aur a Liceului din Borşa. Lucrurile mari se fac adesea cu paşi mărunţi, cu multă aşteptare, însă Dumnezeu are grijă întotdeauna de creatori.
După un secol şi jumătate, Artemie Anderco, care a scris pagini memorabile despre Borşa, este în sfârşit recunoscut în sânul comunităţii, pe care toată viaţa lui a divinizat-o.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.