Subcultură şi violenţă

0
565

Societatea se luptă cu recrudescenţa violenţei şi nu găseşte soluţii să o combată. Sîntem în criză aproape continuă în familie, între oameni, în comunitate, rezolvăm un conflict şi a doua zi apare altul. De la insultele şi păruielile între elevi, la conflictele între politicieni, instituţii şi puteri, se vede că ne lipsesc bunele maniere. Doar civilitatea (evitarea certurilor) şi justiţia socială ne pot aduce liniştea şi pacea după care tînjim.
Există la români o subcultură a violenţei, susţinută de trecutul poporului. Părinţii noştri purtau cuţit la chimir şi cu el îşi apărau onoarea. Nicoară Mihali a scris o lucrare de doctorat pe această temă, cu referire la Oaş. Violenţa însă distruge vieţi în orice strat al societăţii, indiferent de nivelul de trai sau educaţie, însă multe forme de violenţă sînt ascunse de ochiul public sau chiar tolerate de societate şi oficialităţi şi nu există statistici care să reflecte gravitatea problemei. Vînătaia se vindecă, copilul sau femeia zîmbesc din nou, bătaia trece, dar violenţa naşte violenţă şi cultura violenţei se perpetuează. Cum să-i punem frînă?
Violenţa ne afectează capacitatea de a relaţiona cu cei din jur şi îngreunează dezvoltarea societăţii. Consecinţele sînt transmise de la o generaţie la alta, scăzînd calitatea vieţii şi nivelul de trai. Probleme grave apar atunci cînd violenţa este privită ca ceva normal.
Violenţa nu trebuie niciodată acceptată sau justificată, ci trebuie găsită o soluţie alternativă. Dar multe forme de violenţă sînt legate de sărăcie, lipsa educaţiei, resurse puţine, de conflicte de tot felul şi cutume încălcate. Se perpetuează unele structuri în societate care duc fără greş la violenţă şi societatea civilă sau justiţia nu pot face nimic. Schimbarea nu poate fi impusă din afară, ci doar prin educaţie şi civilizaţie putem obţine efectul dorit, o lume cu mai puţină violenţă. În primul rînd, noi înşine putem genera puncte de nonviolenţă şi siguranţă, prin evitarea conflictelor şi prin obţinerea consimţămîntului din partea celor din jurul nostru. Să nu faci nimic contra cuiva, să nu spui nimic despre cineva, dacă nu ai acordul lui.
La redacţie vin adesea cetăţeni cu reclamaţii legate de viciul de consimţămînt. Certuri între vecini de la pămînt sau de la un gard, de la animale. Apa curge de pe acoperiş pe proprietatea vecină. Oamenii devin mai întîi agresivi în limbaj şi apoi apare violenţa fizică sau psihică. Văzînd amploarea fenomenului, toţi sînt certaţi cu toţi, se bîrfesc şi se contrează, ceea ce pe mulţi dintre noi îi face să creadă că aşa sînt fiinţele umane, fără caracter, violente, războinice, conflictuale.
Noi credem că putem evita conflictele din viaţa noastră, că putem fi prieteni sau toleranţi cu (aproape) toţi oamenii. Modul încrîncenat în care am fost educaţi, mediul conflictual în care am crescut ne face slabi, speriaţi, înfricoşaţi de viitor. Văzînd în jur multă violenţă, ni se pare că aşa este normal să fim şi noi, dar de fapt sîntem orbiţi precum cei care stau multă vreme în întuneric şi ies brusc la lumina soarelui. A fi violent sau abuziv fizic sau indecent verbal cu cei din jur este un defect de caracter dat de lipsa de modele culturale în viaţă, pe care doar noi îl putem corecta, fiecare în parte.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.