„Numai iubindu-L, ai forţa de a merge după El” (pr. Olivo Bosa)

0
1012

Pentru preotul iezuit Olivo Bosa, România înseamnă acasă. Ascultarea, spune el, l-a adus, în urmă cu două decenii şi jumătate, în ţara noastră, unde şi-a început activitatea de misionariat în ambianţa rece post-comunistă, dar înseninată de profunzimea vieţii spirituale pe care cei de confesiune catolică o trăiau în acea perioadă. La scurt timp după ce a deprins limba română, preotul iezuit originar din Italia s-a dedicat şi mediului academic, spaţiu din care s-a conturat iniţiativa susţinerii de exerciţii spirituale. Acum, părintele Olivo Bosa este solicitat permanent să organizeze în ţară astfel de sesiuni, atît pentru persoanele consacrate, cît şi pentru laici, motiv pentru care, de cîteva ori pe an, ajunge şi în Baia Mare. Astfel, a avut ocazia de a descoperi Maramureşul şi, implicit, comunităţile de credincioşi catolici de aici, rămînîndu-i cu drag întipărite în minte cîteva astfel de întîlniri.

Despre dinamica exerciţiilor spirituale

Reporter: Ce presupun aceste exerciţii spirituale?
Pr. Olivo BOSA: Înseamnă a intra în Scriptură după un anumit drum care priveşte dinamica interioară a omului, de a-L cunoaşte pe Dumnezeu aşa cum se prezintă El. Avînd această experienţă, trezeşti în persoane un răspuns pozitiv, se convertesc, fac ceva pentru Cel care şi-a dat viaţa pentru ele. După, apare dorinţa de a cunoaşte mai mult. Atunci, urmăm Evan­ghelia pentru a-L cunoaşte tot mai mult pe Cel care ne-a mîntuit. Dinamica exerciţiilor spirituale este aceea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu pentru că numai aşa te poţi îndrăgosti de El, Îl poţi iubi mai mult. Şi numai iubindu-L, ai forţa de a merge după El şi de a te pune în serviciul Lui. Iar după ce Îl cunoşti şi Îl iubeşti cu adevărat, poţi să accepţi cerinţele Lui, doreşti să participi la viaţa Lui, vrei să-L faci cunoscut pentru ca alţii, la rîndul lor, să fie mîntuiţi.
R.: Pentru cine le organizaţi, în afară de persoanele consacrate?
Pr. O.B.: Mai întîi, le-am făcut pentru studenţi. Timp de 10 ani, am predat la Facultatea de teologie din Cluj-Napoca. Am continuat cu persoanele consacrate, cu preoţii, iar apoi cu laicii: medici, profesori, asistenţi sociali, jurişti etc. Acum, dezvolt un alt aspect interesant: pun laolaltă persoane consacrate, preoţi, laici, tineri. Pentru că atunci cînd sînt laici şi tineri, în special, preoţii se angajează mai mult (rîde, n.r.). Sînt mai atenţi la ce fac. Laicii fac exerciţii cu seriozitate, e ceva care îi cucereşte.
R.: Configuraţia, conţinutul diferă de la o categorie la alta?
Pr. O.B.: Pe lîngă textele biblice care diferă în funcţie de categoria de cursanţi, aleg citate, pasaje din documente, conferinţe care se potrivesc cu participanţii. Dacă fac astfel de legături, e mai uşor pentru ei să înţeleagă.
R.: Unde sînteţi solicitat pentru aceste exerciţii?
Pr. O.B.: Ţin astfel de exerciţii peste tot în ţară: Cluj, Lugoj, Bucureşti, Iaşi etc. În Baia Mare, la „Sfînta Maria” (mănăstirea greco-catolică de pe Dealul Crucii, n.r.), vin de trei-patru ori pe an.

Impresionat de comunităţile din Cicîrlău şi Călineşti

R.: Ce v-a adus în România?
Pr. O.B.: Ascultarea. În 1990, după căderea comunismului, în România mai erau doar doi preoţi iezuiţi şi patru fraţi, iar părintele de la Roma responsabil de partea aceasta a selectat să trimită aici două persoane, între care şi eu. Am ajuns în România în 1990 şi primul lucru pe care l-am făcut a fost să învăţat limba română. După un an, mi-am început activitatea.
R.: A fost greu să vă desfăşuraţi activitatea într-o ţară fostă comunistă?
Pr. O.B.: Nu mi-a fost greu, pentru mine a fost me­reu o uimire. Am fost „galvanizat” de mărturiile pe care le-am auzit despre cei care au fost în închisoare, care au suferit. Dar, chiar dacă contextul era rece, am găsit inimi primitoare, calde. În plus, am văzut un lucru interesat care m-a impresionat: persoane care trăiau viaţa spirituală profundă, fără cunoştinţă. Nu ştiau ce poate inima lor. A fost o forţă mare care ne-a ajutat să continuăm. Am avut experienţe frumoase. Mulţumesc Lui Dumnezeu şi pentru că am lucrat cu multiplicatori, cu preoţi, studenţi, persoane consacrate, care au răspîndit credinţa.
R.: Ce v-a impresionat la comunităţile de credincioşi din Maramureş?
Pr. O.B.: În primul rînd, experienţa de zece ani de la Cicîrlîu, timp în care în fiecare an am adus acolo, în tabere, cîte 100-150 de tineri. Apoi, cea de la Călineşti, de la părintele Groşan. Acolo am fost invitat în perioada Crăciunului, la biserica cea veche de lemn. Toată lumea era îmbrăcată în costume (populare, n.r.). Parcă intrasem în Ierusalim, atît era de frumos şi plăcut. Parcă eram în Rai.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.