Şi a fost… Ziua medicului pensionar

0
458

În preajma prăznuirii Sf. Luca – patronul spiritual al Asociaţiei Medicilor Pensionari din România, 18 octombrie –  la Baia Mare, s-a sărbătorit într-un cadru festiv, pentru a 11-a oară, această zi dedicată medicilor seniori.
La eveniment au participat numeroşi slujitori ai sănătăţii din municipiul Baia Mare, ca şi din alte localităţi. Au luat parte ca invitaţi de onoare reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Direcţiei de Sănătate Publică, Casei Judeţene de Pensii, Casei de Asigurări de Sănătate, Colegiului Medicilor, Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi alţii. Din informarea prezentată de preşedintele Filialei Asociaţiei – dr. Felix Marian, ca şi din cuvintele participanţilor, au reieşit problemele medicilor pensionari din Maramureş, multiple şi similare cu cele ale celor din întreaga ţară. S-a solicitat rezolvarea unor doleanţe ale acestor oameni în alb, cu vechime considerabilă de 30-40 de ani de muncă meritorie. S-a menţionat că este nevoie de o mai susţinută colaborare între medicii în activitate şi cei care s-au pensionat. Cu această ocazie au fost acordate Diplome de Excelenţă în semn de cald omagiu pentru întreaga activitate profesională depusă în slujba sănătăţii oamenilor, unui număr de 15 medici deveniţi octogenari în cursul anului 2015. În finalul festivităţii oficiale, organizatorii au oferit o plăcută surpriză participanţilor. Este vorba de un scurt recital de muzică populară maramureşeană susţinut de cântăreaţa Voichiţa Şerba din Sighetu Marmaţiei, aceasta fiind aplaudată de publicul prezent. (Dr. Felix MARIAN)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.