Anne-Marie Blanc crede că şcoala trebuie să pregătească elevii, în primul rând, pentru a fi oameni

0
655

Luni, Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş şi Casa Corpului Didactic au organizat, în mediateca celei de-a doua instituţii pomenite, lansarea cărţii „Pe drumul către şcoală”, de Anne-Marie Blanc, apărută la Editura Maria Montessori, în traducerea dr. Delia Muntean. Autoarea, în vârstă de 70 de ani,  provine din Franţa, este specialistă în educaţie şi, de-a lungul anilor, a lucrat în mai multe ţări ca specialist în educaţie; timp de 6 ani a fost chiar consilier al ministrului educaţiei din Franţa. În ultimii 15 ani, ea a venit regulat în Maramureş pentru a pregăti dascălii, lucrând voluntar, fără a pretinde să fie remunerată. A lucrat cu grupuri de dascăli nu doar în Baia Mare, ci şi în Târgu Lăpuş, Sighetu Marmaţiei şi Ulmeni, fiind foarte apreciată de aceştia.
Dr. Delia Muntean a rememorat momentul întâlnirii cu autoarea, la un stagiu de formare; au marcat-o condiţiile vitrege în care trebuia să lucreze, curajul cu care Anne-Marie Blanc se exprima şi dorinţa ei sinceră de a învăţa limba română. Delia Muntean şi-a amintit cum franţuzoaica era mereu temeinic pregătită, venea la cursuri cu o valiză plină de materiale de studiat, împărtăşea din experienţa proprie, îi îndemna pe cursanţi să nu uite niciodată de propria formare, creştere profesională, să îşi depăşească propriile limite. Era un profesor care îşi cucerea publicul. Anne-Marie Blanc a început să scrie articole, unele publicate în revista „Şcoala Maramureşeană”; apoi, cartea s-a născut firesc. „Cartea îşi pune sigur pecetea asupra celui care o citeşte. Ea naşte întrebări confortabile sau nu, te îndeamnă să gândeşti. Volumul vorbeşte despre birocraţie, despre tirania urgenţei, despre frenezia îmbunătăţirii calităţii evaluării. Ideea care se desprinde din ea este că noi pregătim copilul în primul rând pentru a fi om, nu pentru a fi un bun profesionist, un bun client sau un bun consumator”, a mai spus dr. Muntean. „Pentru a avea o şcoală democratică, trebuie să ne schimbăm. Revoluţia informatică, economică, ştiinţifică, toate trebuie să-i facă pe copii capabili să gândească”, a precizat şi Anne-Marie Blanc. Un discurs spumos a avut scriitorul Nicoară Mihali, care a declarat-o pe autoare „o eroină”, precizând că ea se află la vârsta la care Cioran s-a îndrăgostit a doua oară. „Este o carte-manifest, care se revoltă împreună cu armatele de dascăli împotriva unui sistem imbeciloid, impus de Uniunea Europeană”, a spus scriitorul, adăugând: „Anne-Marie Blanc este valoroasă pentru că a transmis profesorilor din Maramureş umanismul şcolii”. În contextul în care franţuzoaica declarase, cu o altă ocazie, faptul că şcoala românească doar atunci se va putea considera reformată, când va scăpa de kilogramele de diplome şi dosare, directorul Casei Corpului Didactic, Gelu Todoruţ, i-a oferit acesteia o… diplomă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.