Cât ne costă lucrurile gratis?

0
741

Închipuiţi-vă, ce s-ar întâmpla, într-un scenariu orwellian, dacă statul ar fi cel care ne-ar cumpăra cămăşi şi ni le-ar da gratis. Ce calitate ar avea? Ce culoare? Cât ar costa? Cât s-ar fura?
Totuşi, rolul satului şi al administraţiilor publice este să le ofere contribuabililor, în schimbul banilor din taxe, impozite şi amenzi, bunuri şi servicii publice de calitate, la costuri corecte. Este vorba mai ales despre acele bunuri şi servicii pe care nu ni le putem cumpăra singuri. Există un prag minimal, de dreapta, legat de ce trebuie să ne ofere statul şi administraţiile: autostrăzi, securitate naţională, mari lucrări de infrastructură etc. În rest, doar arbitraj şi legi bune. Mai spre stânga, numărul bunurilor şi serviciilor publice oferite de stat creşte. În stânga, statul ia mai mulţi bani pentru a ne da învăţământ gratuit, sănătate gratuită şi altele, mai mult sau mai puţin dorite: cultură gratuită, religie gratuită, sport gratuit etc. Un om de dreapta ar spune că pentru ultima listă de fapt ar trebui să plătim direct fiecare, banii venind din taxe şi impozite mai mici. Atunci am avea mai mare control asupra calităţii lor, pentru că am fi într-o relaţie neintermediată, mai aproape de firea lucrurilor.
Când statul oferă lucruri gratuite pe banii noştri, el invocă principiul de bază al stângii: solidaritatea. Adică, nu toţi şi-ar permite să plătească pentru învăţământ, sănătate etc., aşadar strângem banii într-o mare pungă şi statul îi dă de acolo după nevoi. Cu toţii ştim că această gestionare a banilor noştri nu se face pe gratis, şi în România ea ne costă mult. Plătim aparate bugetare supradimensionate care ne costă uneori mai mult decât banii pe care-i gestionează. În plus, acolo unde este punga cu banii colectaţi de la noi, apare o specie specială de prădători de bani publici. Fenomenul se numeşte corupţie.
Se cultivă o formă de stângism extrem şi bizar. Plătim din banii publici pentru performanţa sportivă. Pentru mine, decizia de a achiziţiona pe bani publici acest bun simbolic e motiv de multe întrebări. Cine hotărăşte că performanţa sportivă este un bun public ce trebuie plătit din bani publici? Ce se întâmplă cu noi dacă ea nu este cumpărată? Intră performanţa sportivă în rândul bunurilor şi serviciilor publice necesare? Care este preţul corect al performanţei sportive? Cum o evaluezi? Dacă ai dat un ban şi nu ai obţinut-o, ce faci? Recuperezi banii sau plăteşti mai mult pentru a o realiza? Cât trebuie ea să existe? Dacă există nevoia de performanţă sportivă, de ce să nu fie un bun pe o piaţă liberă, adică să-l achiziţionăm singuri? Dacă am trebuinţa lui, mă duc şi îl cumpăr, dacă nu, NU şi GATA.
În concluzie, nu vă bucuraţi de lucrurile gratis, ele vă costă mai mult decât dacă le-aţi fi cumpărat singuri! (Călin HERŢEG)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.