Trei zimbri, prezenţi la Campionatul European Under 19 ani

0
401

Timp de zece zile, începînd de vineri, 23 octombrie şi pînă pe data de 1 noiembrie, în capitala Portugaliei, Lisabona, au loc meciurile Campionatului European de Rugby rezervat echipelor Un­der 19 ani.
La ediţia din acest an a Campionatului European, alături de reprezentativa României vor mai fi prezente alte şapte naţiuni: Rusia, Spania, Olanda, Polonia, Belgia, Germania, respectiv ţara gazdă, Portugalia. Sub comanda băimăreanului Răzvan Popovici (antrenor principal) şi a celor trei secunzi, Ştefan Acsinte, Cristian Cojocaru, Adina Dreve, lotul ce va fi deplasat în capitala lusitană va include în total un număr de 26 de sportivi, dintre care trei componenţi ai campioanei României, CSM Ştiinţa Baia Mare. În linia întîi ca trăgător figurează jucătorul de 1,76 cm şi 100 de kg, Ovidiu Cojocaru. Din linia a doua face parte Andrei Iurea, în timp ce în linia a treia se regăseşte Cristian Chirică. Duminică, 25 octombrie, ora 13.00 (ora locală), România va susţine primul meci în compania reprezentativei similare a Poloniei. În cazul unui succes, pe data de 28 octombrie, Stejăreii vor juca cu cîştigătoarea partidei Portugalia – Olanda, iar în caz de eşec, cu învinsa acestui meci.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.