Libertatea de exprimare

0
542

Presa este cîinele de pază al democraţiei, dar adesea nu apără statul de drept, ci intră în casă la căldură şi stă la picioarele stăpînului. „Domesticirea” presei conduce la pierderea scopului pe care şi-l asumă a patra putere în republică, ceea ce are ca efect pierderea sau alterarea drepturilor democratice. Presa trebuie să fie lăsată să „latre”.
Noul Cod Civil nu este suficient de clar, ca să nu spunem mai mult, în ce priveşte punctul de vedere al simplului cetăţean, pe care ziaristul vrea să-l exprime în public. Pare şi este greu de înţeles de ce oamenii de pe stradă nu îşi pot exprima opiniile libere în public, ei fiind pasibili de aceleaşi sancţiuni ca şi liderii de opinie. Ne lovim mereu de articolele ce definesc insulta, calomnia, defăimarea, încălcarea dreptului la viaţă privată, la demnitate, la propria imagine, în viaţă sau după moarte. Codul Civil este vag şi insuficient de precis în ce priveşte libertatea de exprimare. Omul care vorbeşte în public trebuie să se transforme într-un cunoscător al convenţiilor şi să fie un avizat al codurilor civil şi penal şi al normelor de aplicare. Legile sînt şi stufoase, încît nici profesioniştii, cei care zi de zi scriu articole şi îşi exprimă opinia în mass-media, nu se află printre persoanele care ar putea afirma că înţeleg jurisprudenţa.
Constatăm că libertatea de exprimare este avariată şi pusă la colţ de restricţiile legilor. Nu poţi să spui nimic despre nimeni, fără să rişti să fii condamnat definitiv. Este suficient un cuvînt greşit să scrii în ziar despre o persoană sau o firmă, şi poţi fi tras la răspundere. Pentru un singur cuvînt („înşelăciune”, de exemplu), poţi fi judecat de atentat la viaţa privată, la demnitate sau la imagine şi obligat de justiţie să plăteşti daune morale de, să zicem, 2.500 de euro, o avere pentru un ziarist ce primeşte salariul mediu pe economie. Primind de la stat putere discreţionară, judecătorul are libertatea deplină să stabilească, pe baza unor antecedente, valoarea cuvîntului „înşelăciune”. Dacă ziaristul scria şi „păcălire” în articolul critic, suma s-ar fi dublat? Democratic ar fi ca oamenii să aibă libertatea de exprimare asigurată, în sensul că oricine are dreptul să afirme că politicianul cutare ne înşeală aşteptările sau că firma cutare ne infirmă încrederea. Comentariile răutăcioase aduc atingere demnităţii şi reputaţiei unei persoane fizice sau juridice, dar nu şi în cazul în care argumentezi că acea persoană nu merită să fie respectată. Adevărul stă veşnic deasupra tuturora!
Codul Civil şi Codul Penal ne obligă să respectăm oamenii măcar de formă, chiar dacă în realitate nu avem motive. Conform acestor legi, ziariştii sînt obligaţi să nu scrie ce cred cu adevărat, să îşi încalce propriile convingeri. Societatea noastră, prin aceste noi reglementări, este epurată de orice subiectivitate. Ziaristul este călcat sub talpa democraţiei capitaliste, patrimoniale. Aceste noi norme ne închid gura. Chiar dacă ai găsit un cadavru în dulapul cuiva, n-ai voie să vorbeşti în public despre acest lucru. Libertatea de exprimare este întoarsă pe dos!
Care este interesul democraţiei sociale? Să nu putem scrie nimic în presă, pentru a nu aducere atingere intereselor private, chiar dacă interesul public este încălcat? Ori să putem informa publicul cu ce se întîmplă. Răspunsul este clar, societatea are dreptul să se apere (nu este suficientă justiţia de stat) şi prin intermediul presei independente. Cu orice riscuri, chiar şi acela să fie obligat să plătească mii de euro pentru un cuvînt, ziarul independent trebuie să publice sesizările şi reclamaţiile cetăţenilor şi să acorde spaţiu pentru exprimarea opiniilor libere.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.