Conducerea PSD şi 5 miniştri, în Maramureş

0
487

Structura centrală a Partidului Social Democrat se află, azi şi mîine, în judeţul nostru. Programul cuprinde întîlniri pe domenii de activitate, participări la inaugurarea unor obiective şi şedinţe politice.
Azi, preşedintele PSD Liviu Dragnea va inaugura un bloc ANL în oraşul Seini. Este însoţit de ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Sevil Shhaideh. Tot în Seini, vor fi inaugurate trei străzi reabilitate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, finanţat de MDRAP, precum şi Centrul de Orientare Turistică. Urmează o întîlnire de lucru a conducerii centrale a PSD cu primarii şi viceprimarii PSD din Maramureş.
Azi, în Baia Mare, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, participă la o masă rotundă, la Spitalul judeţean de urgenţă „Dr. Constantin Opriş”, cu managerii de spitale din judeţ, conducerea DSP şi conducerea Casei Judeţene de Sănătate.
Ministrul Economiei, Mi­hai Tudose, are azi o întîlnire la Prefectura judeţului cu reprezentanţii Remin şi Romplumb (aflate în subordinea ministerului), după care va vizita firmele private Ramira SA din Baia Mare şi UAC din Dumbrăviţa.
Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, şi ministrul Transporturilor, Iulian Matache, au azi o întîlnire de lucru cu conducerea Aeroportului Baia Mare şi cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Maramureş, despre finanţarea din fonduri europene a proiectului de reabilitare şi extindere a pistei Aeroportului. Va urma o întâlnire de lucru, la Prefectură, despre situaţia DN 18, finanţarea DN 18B Baia Mare – Tîrgu Lăpuş şi transferul DJ 109F către CNADR.
Mîine, la Vişeu de Sus, ora 10, va avea loc şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, cu membrii BPN şi 5 miniştri invitaţi. Alături de Liviu Dragnea, se vor afla vicepreşedinţii Andrei Dolineaschi, Victor Negrescu, Io­nuţ Vulpescu, Nicolae Bănicioiu, Mihai Tudose, Viorel Ştefan, Gheorghe Şimon (deputat de Maramureş), Gabriel Vlase, Mihai Chirica, Gabriela Firea, Ecaterina Andronescu, Doina Pană. Vor fi prezenţi: secretarul general al BPN şi liderul de grup al Camerei Deputaţilor, Marian Neacşu; preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Rovana Plumb; preşedintele OFSD şi liderul de grup în Parlamentul European, Viorica Dăncilă; preşedintele OPSD, Ion Popa; preşedintele TSD, Mihai Sturzu; secretarul general adjunct, Codrin Ştefănescu; trezorierul Mircea Drăghici şi Marian Oprişan. Invitaţi: ministrul Transporturilor, Iulian Matache; ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici; ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh; ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica şi ministrul Sportului, Gabriela Szabo.
Informaţie primită aseară de la PSD Maramureş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.