Pelerini şi pelerinaje

0
493

Omul se simte stingher trecînd prin această viaţă şi de aceea caută, în călătoria sa prin timp şi spaţiu, locuri sigure de odihnă spirituală, oaze de linişte sufletească, poieni de pace lăuntrică. Adesea nu găseşte aceste spaţii de calm existenţial şi atunci este cuprins de o anume teamă şi în apărarea sa recurge la cele mai stranii căi de a-şi uşura inima încărcată de enigme şi dileme cotidiene, cea mai frecventă fiind întoarcerea la religie şi cultură. Cu folos mereu insuficient, deoarece tot oameni limitaţi rămînem cu toţii.
Foarte mulţi caută alinarea suferinţelor în pelerinaje şi excursii la moaştele sfinţilor. Ideea că există oameni perfecţi, modele de etică şi moralitate, este îmbărbătătoare. Atingerea rămăşiţelor acestor personalităţi extraordinare, care au avut nu doar o percepţie limitată, cum avem noi, asupra lăuntrului şi dezlăuntrului, ne poate convinge pe viu, prin simţuri, că există sfinţi, pentru care natura şi-a pus tot obolul, ei nu doar au propovăduit, ci au şi realizat o lume a păcii şi dreptăţii. Pentru o perioadă limitată, pentru un spaţiu restrîns de pe pămînt şi chiar dacă toate acestea contrazic învăţătura primă că împărăţia veşnică şi cultura se află în noi înşine, nu în afara noastră.
Însă omul este om, nu se poate rupe în două, este dual ca atomul, energie şi materie în acelaşi timp. Nu ştim ce sîntem şi căutăm să ne convingem că eul nostru este un aliaj format din două elemente, unul firesc şi unul suprafiresc. Din cauza acestui deficit de cunoaştere, omul este mereu nemulţumit, sau părem aşa cei mai mulţi dintre noi. Pelerinii reuşesc să se echilibreze, practicînd acest nou fel de a se elibera de păcat, de a fi cît mai mult timp în preajma celor angelice, de a fugi de tot ce este impur în lume. Omul se detaşează de eu, uită de sine, punîndu-se în relaţie de supunere faţă de ideal, de cel diferit de noi. Nu are împortanţă că tu nu l-ai cunoscut pe acel om ideal, trebuie să ai încredere că mărturiile canonizatoare sînt de necontestat. Şi cine ar putea spune că nu se produc minuni în lume, cele solide le pipăim, iar cele din duh/spirit sînt evidente, căci doar oamenii superiori ar putea să ne înţeleagă atît de bine neputinţele şi suferinţele.
Pelerinaje se fac nu doar la biserici, mănăstiri şi morminte, ci şi pe teritoriile oamenilor de cultură. Mesajul pe care îl aflăm vizitînd casele memoriale ale scriitorilor este că ei au murit, dar sufletele lor nu. Ne întoarcem în cerc la ce este omul. Cu toate că citim poeziile din carte şi le simţim puterea de a ne schimba viaţa, totuşi mergem să vizităm locurile unde au trăit marii scriitori şi artişti şi în preajma lor ne simţim mai aproape de modelul cult. Şi în acest fel fugim de păcat, cu toate că dacă am defini slăbiciunea am spune că omul este corupt pînă în măduva oaselor, pînă şi în ultima celulă ce ne aparţine găsim adeneul şi areneul erorii.
Pelerini fiind prin această lume, ne pregătim – prin micile noastre pelerinaje religioase, culturale, sportive sau de alt tip identitar -, de marele pelerinaj, care poate fi şi cel mai mic, cît o respiraţie oprită de un virus, cît o celulă canceroasă prolifică. Sensul este să nu mergem împotriva conştiinţei, ci să ascultăm de conştiinţă, conştiinţă pe care nu ne-o cunoaştem, ci o împrumutăm unii de la alţii, anulîndu-ne judecata, cum ne-am împrumuta oglinda în care ne privim.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.