Emil Cioran, din Maramureş? (II)

0
964

Continuare din: Emil Cioran, din Maramureş? (I)

• MOTTO: „Am cunoscut toate ororile vieţii, inclusiv succesul” •

Nostalgia originii

Încă din adolescenţă, Cioran a reuşit să-şi regăsească partea de activitate, capacitatea de a transforma lumea interioară, acceptând în acelaşi timp realitatea stărilor şi emoţiilor care îl stăpânesc. Într-un studiu monografic despre personalitatea lui Emilian Cioran – protopopul Sibiului, preotul dr. Ioan Ciprian Cândea subliniază că Emil Cioran este urmaşul unei întregi pleiade de oieri harnici şi strângători. Într-o scrisoare trimisă în aprilie 1972 fratelui său, Cioran recunoaşte: „Cu cât eşti mai primitiv, cu atât eşti mai aproape de înţelepciunea originală pe care civilizaţiile au pierdut-o. Cred astăzi că ar fi fost mult mai bine pentru mine dacă aş fi rămas ajutor de cioban în micul sat din care provin. Aş fi înţeles esenţialul la fel de bine ca şi cum aş fi fost acolo mai aproape de adevăr. Ar fi fost mult mai bine să trăiesc în preajma animalelor, cu oamenii simpli de tot, am mereu impresia că adevărul se găseşte la aceşti oameni. Cultura şi civilizaţia nu sunt necesare pentru ceea ce este esenţial.”
Pentru a înţelege mai bine de unde vine cu adevărat Cioran, în urma cărţilor pe care le-am citit mi-am făcut chiar un arbore genealogic. Străbunicul lui Cioran, Coman Cioran (1798-1864) are 14 copii din două căsătorii. Marin Sorescu si Emil CioranFace pa­tru clase la Colegiul German din Sibiu şi ajunge în timpul vieţii un strălucit om de afaceri, care îl va ajuta cu bani până şi pe mitropolitul Şaguna. Bunicul filosofului, Şerban Cioran, continuă afacerile tatălui său, şi timp de 8 ani, între 1888 şi 1895, este primarul aşezării Răşinari. Acest om va aduce familia Cioranienilor în disperare. Este învinuit că a cheltuit banii comunei şi pierde casa familiei în faţa băncii. Conducătorul băncii din Sibiu, bogătaşul Partenie Cosma, cumpără casa Cioranienilor şi o oferă ginerelui său ca dar de nuntă, Octavian Goga, poetul, care se va căsători în 1906 cu fiica cea mică a bogătaşului, Hortensia. Tatăl filosofului, Emilian Cioran (1884 – 1957) se va căsători cu Elvira Comăniciu, din satul Veneţia din Ţara Făgăraşului, cu care va avea 4 copii. Cornel va muri la două luni. Virginia se va căsători cu Georgia. Iar Aurel, fratele său mai mic, care dorea să devină călugăr, a fost nevoit să-l asculte pe Emil şi să suporte 7 ani de detenţie în închisorile comunismului.
Cei mai grei ani pentru familia Cioran sunt între 1947 şi 1957, anul în care se stinge protopopul, perioada în care Cioran era departe de ei şi nu putea să-i ajute. Atunci s-au abătut peste familie amărăciunile, umilinţele şi boala şi mama îi trimite filosofului două fotografii cu tatăl său. Într-una îl află neschimbat, iar în cealaltă îl regăseşte cu greu, căci trăsăturile „exprimă seninătatea teribilă a veşniciei”.

e cioranCioran la el acasă

În monografia lui Victor Păcală aflăm că în permanenţă satul copilăriei lui Cioran a fost în continuă luptă cu Sibiul, care încerca să supună aceşti oameni liberi. Încă din 1383, locuitorii satului Răşinari încheie tranzacţii cu teutonii saxoni din aşezarea Cristian. Ei pot să ţină vitele pe pământurile teutonilor, pot apăra graniţa alături de ceilalţi mărgineni din satele Săliştea, Tilişca, Poiana şi Jina şi au dreptul de a umbla numai la nevoie cu arc şi săgeată. Mai târziu, în anul 1503, îi găsim îndeplinind servicii de natură politică şi economică. Sa­tul Răşinari este condus de 7 preoţi şi are un scaun de judecată format din 40 de bătrâni. Timp de aproape 50 de ani, din 1735 şi până în 1776, vor purta procese cu oraşul Sibiu şi încet – încet vor pierde o parte din privilegii. Sibiul râvnea Răşinariul pentru pădurile întinse şi bogate, pentru râurile potrivite, pentru mori şi alte instalaţii.
În 1492 este amintită pri­ma dare a ciobanilor din Răşinari primarului de Sibiu. Căderea satului sub stăpânirea acestui oraş se face încet şi treptat. Primarul Vaida în 1593 plăteşte birşagul şi dâjma în oi şi porci. La început, un berbece şi un caş. Apoi, zeciuială în miei. Ca în cele din urmă să plătească până la 200 de florini pentru munţii păşunaţi, câte 200 de florini cei peste 520 de proprietari de munţi.
rasinariRăşinariul va fi anexat Sibiului în timpul primarului Iohannes Sachs, în anul 1701. O parte din familia Cioranienilor se revoltă şi pleacă din sat şi se aşază în colibe în munţi, cu oile lor, în cătunul Râul Sadului. Între timp, o parte din familia Cioranienilor vor ajunge preoţi. În timpul primarului de Sibiu Werder (1716 – 1729) preoţii pot aduce cât vin doresc pentru trebuinţele proprii. Însă băutura pentru săteni era interzisă la nunţi şi înmormântări. Cioran spune undeva în amintirile sale că i-ar fi plăcut să ajungă beţiv, deoarece de câte ori se întorcea în vacanţe la Răşinari întâlnea un beţiv însoţit de un ceteraş care petrecea toată ziua pe uliţele Răşinariului. Avea bani de la un unchi din America. „Şi eu mă îmbătam foarte des în tinereţe. Credeam chiar că o să devin beţiv, pentru că îmi plăcea starea de inconştienţă şi orgoliul dement al beţivului. Admiram enorm beţivii clasici, care erau beţi în fiecare zi. Dar tristeţea nu este o stare debordantă, ci una care se stinge şi moare”.
Din păcate, strămoşii lui Cioran au fost „un popor foarte certăreţ şi gata a se învrăjbi pentru orice nimica”. Oierii care la început şi-au permis luxul gratificaţiilor pentru mai-marii Sibiului în schimbul unor favoruri, au sfârşit prin a  plăti sume mari în cauzele de judecată.
Cioran a trăit un şir continuu de dezamăgiri. Pentru el, Răşinariul a fost un sentiment de irealitate îndepărtat, ca dintr-o altă viaţă, în toată perioada şederii sale la Paris. „Cât aş vrea să revăd străduţă de străduţă, colţişor de colţişor acest blestemat, acest splendid Răşinari!” Urmaşii filosofului i-au făcut, în cele din urmă, o statuie de ipsos în centrul localităţii. Copiii din sat, în jocul lor cu pietre, au rupt nasul statuii. Modelul de trai occidental se aşează peste satul care de veacuri a trăit din comerţul cu brânză. Preotul din satul Răşinari, Streza Nicolae, se mai luptă cu morile de vânt pentru a obţine suma de 3.000 de euro ca să se apuce să restaureze casa memorială. El vorbeşte tare despre Cioran, ca şi cum ar vorbi într-o aulă universitară: „Îmi place Cioran pentru că răscoleşte hoitul din om, are curajul să exprime frământările pe care noi, ceilalţi, le reprimăm”.
cioranEmil Cioran, ca şi fratele său, Aurel, nu au avut urmaşi. „E o nebunie să ai copii. Să vrei să le transmiţi mai departe propriile-ţi carenţe. Ce noroc că n-am întemeiat o familie! Dacă şi restul omenirii ne-ar urma exemplul, totul ar merge mai bine!”
Nici din partea surorii n-au mai rămas copii. Nepotul Bujor s-a sinucis. Copiii acestuia, nişte degeneraţi, au avut destine asemănătoare. Marieta, singura fiică a lui Bujor, s-a căsătorit cu un italian şi a plecat la Florenţa. Singurul supravieţuitor este a doua soţie a fratelui Aurel, Eleonora, în vârstă de 83 de ani. Ea mai povesteşte celor interesaţi de viaţa familiei.
Primarul comunei Răşinari, Bogdan Bucur, cere Ministerului Culturii 350.000 de euro pentru a cumpăra de la familia Bratu casa în care a copilărit filosoful. Spune el că această sumă i-ar ajunge şi pentru o statuie de marmură în locul celei ştirbite la primul tir al copiilor din Ră­şinari.

Cioran, profetul

Nasul lui Cioran a căzut în ţărână, dar nu şi opera sa, care a luat drumul bibliotecilor lumii. El a fost un profet al timpului său, a vorbit în permanenţă despre apocalipsă şi despre moartea Occidentului. A crezut orbeşte că numai seminţiile care nu s-au consumat în istorie au un viitor năvalnic. Într-o scrisoare trimisă profesorului universitar Wolf­gang Kraus, Cioran este mereu de o sinceritate surprinzătoare: „Aici, în Occident, totul se află într-un proces de descompunere. Perioadele de decădere sunt fascinante. Nu­mai Africa şi probabil Asia au viitor. Europa Occidentală este un nou Bizanţ. Esenţa Balcanilor este neantul, iar peste 50 de ani Notre Dame va fi o moschee. Iar şansa istorică mondială a Rusiei constă în descompunerea interioară a Europei Occidentale şi parţial a Americii”.
Aceasta este profeţia filosofului Cioran, trimisă destinatarului său vienez în decembrie 1976. Istoria ne-a demonstrat încă o dată că în lunga călătorie de la Onceşti la Paris, spusele lui Eminescu despre Maramureş capătă putere de lege: „Într-un fel sau altul, toţi suntem coborâtori din Maramureş”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.