Luminaţia – o sărbătoare creatoare de comuniune

0
670

Luminaţia, o importantă sărbătoare religioasă a toamnei, nu e doar un prilej de manifestare a respectului pentru cei plecaţi la ceruri, ci şi o împrejurare creatoare de comuniune pentru familii. Preotul Emil Gîrboan, protopopul greco-catolic de Baia Mare, evidenţiază în acest context faptul că, în cimitire, se creează momente frumoase şi emoţionante care nu se pot trăi cu atîta intensitate în altă parte.

• „la cimitir, se trăieşte un moment de recunoştinţă”

Reporter: La început de noiembrie, credincioşii celebrează Luminaţia, o importantă sărbătoare religioasă a toamnei. Cu ce am putea-o compara, ca însemnătate?
Pr. Emil GÎRBOAN: Aşa este, noiembrie începe cu două zile aparte: Ziua tuturor sfinţilor (1 noiembrie) şi Ziua tuturor credincioşilor răposaţi (2 noiembrie). Cu ce am putea noi compara aceste zile? Poate doar cu ziua de Vinerea Mare şi de Paşti, pentru că atunci vorbim despre morţi, mormînt, înviere. Dacă aceste zile de la începutul lui noiembrie nu le-am fi avut, ele ar fi trebuit inventate. Sînt unice, creatoare de comuniune, pline de mister, dar şi pline de sens din multe puncte de vedere. În alte ţări, există multe sanctuare în care sînt venerate trupurile diferiţilor sfinţi. Noi, în România, nu avem sanctuare cu trupuri de sfinţi, deşi sfinţi avem mai mulţi decît alţii, chiar dacă nu sînt declaraţi oficial. Ori această mulţime imensă de sfinţi ai noştri sînt în cimitire. De aceea, cimitirele sînt marile noastre sanctuare, unde odihnesc sfinţii noştri. Are cineva curajul să afirme că cimitirul săracilor de la Sighet nu e un adevărat sanctuar? Acest pămînt îmbibat cu sînge de martir e cel mai frumos şi mai sfînt sanctuar al României!
R.: În aceste zile, se restabileşte o conexiune aparte cu cei plecaţi la ceruri. Ce se întîmplă, de fapt, la cimitir?
Pr. E.G.: Mai întîi, se trăieşte un act de credinţă: cred că cei care intră în cimitir, chiar dacă nu o spun, au în inimă şi în rugăciunea lor o convingere că morţii lor vor învia, că trebuie să ajungă în paradis. În al doilea rînd, este un moment de rugăciune: familia întreagă, adunată ca o coroană vie în jurul mormîntului părinţilor, se roagă, împreună cu preotul, pentru cei dragi. Apoi, la cimitir, se trăieşte un moment de recunoştinţă. Toţi suntem plini de datorii faţă de părinţii şi strămoşii noştri care sînt în mormînt.

• cimitirele,  adevăratele sanctuare

Pr. E.G.: Poate, înainte de a muri, nu ne-am priceput, sau nu am avut ocazia să le mulţumim pentru tot ce ne-au oferit: viaţă, credinţă, fraţi. Poate nici nu ştim cui să-i mulţumim pentru acest lucru. Chiar mă întrebam în aceste zile: oare cui ar trebui eu să-i mulţumesc că m-am născut şi sînt catolic? Dar în aceste zile, prin prezenţa noastră la cimitir, prin rugăciunile şi pomenile noastre, noi le spunem tuturor un mare „mulţumesc”.
R.: Prezenţa la cimitir este şi o faptă de caritate.
Pr. E.G.: Da, sînt atîţia răposaţi care nu mai au pe nimeni, sînt uitaţi de toţi. Sau au murit pe front şi nu au nici un mormînt. Ori am văzut că foarte multă lume insistă în rugăciuni „pentru cei uitaţi” sau „pentru cei la care nu se mai gîndeşte nimeni”. Oare cîte suflete din purgator se bucură în aceste zile datorită rugăciunilor noastre?
Negreşit, la cimitir se creează frumoase şi emoţionante momente de comuniune. Fraţi şi rude se întîlnesc chiar la mormîntul părinţilor. Poate în alte zile nu găsesc aşa motiv nobil să se întîlnească. Dar aici părinţii din mormânt sînt cei care îi adună. Şi aici se deapănă din nou frumoase amintiri de familie (…), sînt momente pe care nu le putem trăi cu atîta intensitate în altă parte. Dacă nu aţi fost încă la cimitir, mergeţi şi vă umpleţi inimile şi sufletele de emoţie, de credinţă, de comuniune, de bucurie şi de har. Cimitirele sînt adevăratele noastre sanctuare!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.