Luminaţia, spre asfinţit

0
614

E duminică, 1 noiembrie. În cimitirul din Băiţa oamenii se adună ca la o chemare. E Luminaţia, ziua când vorbim cu dor despre asfinţituri. Lacrimile nu se aud pe pământ, picuratul lor răsună doar în ceruri, de unde cei care ne-au rămas în suflet ne veghează. Mai mult decât în orice altă zi, cimitirul devine un loc sfânt, o punte din flori şi rugăciuni formată între cer şi pământ, între sacru şi profan.
Preotul Bogdan Miclăuş începe cu o rugăciune pentru toţi morţii. Oamenii se gândesc cu nostalgie la cei plecaţi dintre noi. Fiecare are o pierdere, iar invocaţia ne duce pe toţi mai aproape de Dumnezeu, de cei adormiţi. Părintele trece pe la fiecare mormânt şi se roagă pentru cel plecat. Oamenii pun crizanteme şi aprind candele, omagiază sufletele urcate în eternitate. Un covor de culori şi de lumini pâlpâie uşor, se întinde peste întregul cimitir. Copiii primesc dulciuri. Unele familii au adus colaci sau cozonaci, le oferă unor oameni sărmani, întru pomenirea celor adormiţi. Este imposibil să nu scapi o lacrimă! Bunicii şi părinţii aici îşi dorm somnul de veci, aici ne întoarcem cu sufletele îndoliate şi ne plecăm spre pământ cu o apăsare sufletească.
Ziua de toamnă se pregăteşte de asfinţit. Pentru câteva ore, locul de deasu­pra satului a fost al regăsirii, unde duhurile s-au îmbrăţişat în gând. Am fost mai aproape de noi înşine, de cei dragi plecaţi dintre noi, de comunitatea întreagă, care comemorează an de an ziua celor morţi. Spre seară, cimitirul a rămas singur, din sat se văd luminile candelelor aprinse licărind şi tresărind în adierea vântului. De mâine, cimitirul va fi din nou un loc al tăcerii, unde doar cei care îşi dorm somnul etern îşi pot auzi gândurile…
Oana-Diana MUREŞAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.