Grup infracţional specializat în contrabanda cu ţigări ucrainene

0
458

Prin rechizitoriul DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a 17 inculpaţi – HM, DIM, MI, GIT, BA, MV, BM, DT, BDB, BAI, PV, BMI, ML, MI, MI, BM, BVM – pentru constituirea unui grup infracţional organizat, în scopul comiterii de infracţiuni de contrabandă cu ţigări de provenienţă ucraineană.

Instanţa a reţinut că, în perioada noiembrie 2007 – ianuarie 2008, inculpaţii au aderat la acest grup infracţional, au sprijinit activitatea de comitere în mod repetat a mai multor infracţiunii de contrabandă cu ţigări de provenienţă ucraineană, au facilitat, sub diferite forme, introducerea ilegală din Ucraina în România, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal (preluând din frontieră, transportând, depozitând, ascunzând în diferite locaţii şi ulterior efectuând diverse acte materiale care au facilitat circuitul lor ilicit şi prejudiciabil pentru bugetul de stat), a unei cantităţi enorme de pachete cu ţigări, de diferite mărci.
La începutul lunii noiembrie 2007, inculpatul H.M. a iniţiat constituirea unui grup infracţional organizat, care să se ocupe de contrabanda cu ţigări de provenienţă ucraineană, la care au aderat şi cetăţeni ucraineni (neidentificaţi în cursul urmăririi penale), aceştia având rolul de a procura cantităţi importante de ţigări ucrainene şi de a le introduce în România în mod ilegal, prin alte locuri decât cele stabilite de lege pentru controlul vamal, în zona Remeţi – Teceu Mic – Piatra.
Grupul infracţional constituit din inculpaţi a avut toate caracteristicile cerute de dispoziţiile legale: mod de constituire, durată şi continuitate în timp, roluri stabilite pentru fiecare participant, în vederea realizării acţiunilor, precum şi scopul avut de a obţine foloase materiale de pe urma desfăşurării activităţii infracţionale. Inculpaţii au participat conştient la activităţile infracţionale şi fiecare a avut cunoştinţă de existenţa a cel puţin altor doi, trei membri ai grupului.
Instanţa de judecată a hotărît următoarele: • HM, domiciliat în Remeţi – 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor pe o durată de 2 ani • DIM, din Valea Vişeului – 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor pe o durată de 1 an • MI, GIT, BA, MV, BM – toţi din Remeţi – cîte 1 an şi 6 luni închisoare • DT, din Sighetu M. – 1 an închisoare • BDB, din Sighetu M. – 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor pe o durată de 1 an • BAI, PV, BMI – toţi din Sighetu M. – 1 an închisoare • ML, din Sighetu M. – 2 ani închisoare • MI, din Berbeşti – 2 ani închisoare • MI, din Remeţi – 1 an închisoare • Instanţa achită inculpaţii BM şi BVM, ambii din Remeţi, dar le aplică o sancţiune administrativă, cu amendă de câte 500 lei.
Obligă inculpaţii să plătească Ministerului Finanţelor, ANAF, DGRFP Cluj-Napoca despăgubiri civile: • HM, MI, GIT, BA, MV şi BM, în solidar, suma de 270.863 lei • HM, DIM şi DT, în solidar – 66.267 lei • HM – 23.028 lei • DIM, BDB, BAI, PV, BMI, ML şi MI, în solidar – 58.334 lei • DIM, BDB, BAI, PV, BMI, ML, MI, MI, BM şi BVM, în solidar – 38.972 lei. La aceste sume, care reprezintă taxe vamale, accize şi TVA, se vor calcula dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente, de la data naşterii datoriei şi până la plata efectivă.
Confiscă de la inculpaţi, în favoarea statului, zeci de mii de pachete cu ţigări (aflate în posesia Poliţiei de Frontieră) şi sume de bani: DIM – 26.000 lei, BA, GIT, MI, B.M – câte 200 lei şi-i obligă la plata acestor sume.
Totodată, obligă inculpaţii să plătească cheltuieli judiciare statului astfel: HM – 2.000 lei, DIM, ML şi MI – câte 1.500 lei, MI, GIT, BA, MV, BM – câte 800 lei, DT, PV şi BM – câte 700 lei, MI, BM şi BVM – câte 600 lei, BDB şi BAI – câte 1.000 lei.
Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondate apelurile declarate de către inculpaţii HM, DIM, DT, BDB, BMI, ML şi MI împotriva Sentinţei penale a Tribunalului Maramureş. Inculpatul BAI şi-a retras apelul.
Admite apelul declarat de către Parchetul de pe lângă ÎCCJ – DIICOT MM, împotriva Sentinţei penale a Tribunalului Ma­ramureş pe care o desfiinţează numai în ceea ce priveşte achitarea inculpaţilor BM şi BVM – şi greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată de către instanţa de fond.
Condamnă pe inculpaţii BM şi BVM la pedeapsa de 1 an închisoare fiecare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă în formă calificată şi dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 ani, pentru fiecare inculpat şi atrage atenţia că nerespectarea prevederilor stabilite va conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepselor aplicate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.