Viaţa fără autorizaţie

0
530

Nu poţi trece cu vederea tragedia de la Bucureşti, din clubul morţii. Am fost trist la aflarea veştii şi am urmărit îndeaproape reacţiile care au apărut după catastrofă. Un evantai de culori. Comentarii diverse, cu multă încărcătură emoţională, unele ca unda de şoc, altele cu lacrimi de compasiune. De altfel, fiecare reacţionează la nuanţe în felul lui. Dar, cînd mor tinerii, globul lacrimii este mai mare. Apoi vin întrebările. Cum s-a putut întîmpla? Cine este vinovat? Se putea evita moartea? Tinerii s-au solidarizat în marşuri ale tăcerii. Prima reacţie a fost a mentalului colectiv. Au privit în vîrful sistemului. Tragedia de la club li se pare o acumulare de nereguli care acum s-au răzbunat tragic. Este vizată autoritatea publică. Spectacolul corupţiei a fost invocat ca o durere amară pentru ţară. Deşi erau marşuri ale lacrimii, în coloane am văzut şi cîteva pancarte. Era strigătul scris. Care se refereau la jaful ţării. La unele priorităţi ale ei. (Vrem spitale, nu catedrale – scria pe o pancartă). Un eveniment foarte tensionat nu putea face abstracţie de sfera politicii. De unde se vede că politica nu este desprinsă de viaţa cotidiană. Oricîtă separare s-ar face în stat acoperişul politic nu poate fi evitat. Cel puţin la noi, deocamdată. Încep să iasă la suprafaţă disfuncţiile din sistem. De la faţa locului s-au transmis imagini terifiante. Te miri, chiar din Maramureş, că nu s-a găsit unul măcar care să semnaleze pericolul unei iniţiative periculoase. Foc de artificii în spaţiu închis. Un singur extinctor. O singură uşă de ieşire. În acel spaţiu închis patru sute de suflete. Cît de mare ar fi transfigurarea muzicii, o minte lucidă trebuia să vegheze. Chiar nimeni nu a fost cu ochii deschişi? A apărut şi învinuirea: ucidere din culpă! Trei dintre organizatori au fost duşi la audieri. Un tînăr confrate îi întreabă: a contat mai mult afacerea decît siguranţa oamenilor? Asta spune mult.
Va trece multă apă pe Săsar pînă se vor limpezi lucrurile. Ori sînt atît de încîlcite că vor rămîne multe necunoscute. Scriu şi eu mai la cald acest text, aşa că nu prea am multe surse credibile. Cert este că s-a invocat democraţia. Unde este ea fragilă? Cum nu funcţionează? Au fost arătaţi cu degetul parlamentarii. Ni s-a reamintit calitatea de jos a multora dintre ei. Nu uitaţi, comentariile au fost făcute de tineri. Mi-a plăcut, ca formă de revoltă, sugestia unui confrate. Am văzut cu toţii cozile formate de cei veniţi să doneze sînge pentru răniţi. Numele fiecăruia apare pe o listă de la centrul de recoltare. Ei bine, lista primelor persoane care au donat sînge începînd cu seara de 30 octombrie 2015 ar trebui să fie lista nominală cu noi parlamentari. Ei ar trebui să ia deciziile în această ţară. Mi-a plăcut ideea. Tinerii s-au ales singuri să fie de folos. Cu propriul lor sînge. Cu toate reproşurile administrative, tragedia de la club a pus în icoană figura excepţională a doctorilor români. Medicii români au reuşit să smulgă din moarte multe vieţi tinere. Medicii şi personalul de specialitate al spitalelor au fost eroi. Lîngă ei, cum ziceam, donatorii de sînge. Apoi pompierii şi jandarmii. Societatea civilă, cîtă a mai rămas, s-a făcut auzită. Luaţi în seamă generaţia aceasta. Care am văzut-o umăr la umăr. În viaţă şi în moarte. Am aflat că acel club nu avea autorizaţie de funcţionare. Acum nici viaţa tinerilor nu are cumplita dovadă. Viaţă fără autorizaţie. Ziceam: luaţi seama la generaţia care a ieşit în stradă. Mai ales lozincile care se strigă. Ele vin din multă nemulţumire. Care mocnea. Cred că lehamitea: merge şi aşa!, trebuie să apună.
P.S. Sub presiunea străzii şi a reţelelor de socializare, ieri, premierul Victor Ponta a demisionat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.