Sîmbătă / Ştiinţa Explorări Baia Mare – VCM LPS Piatra Neamţ

0
388

Etapa a treia a campionatului primei divizii masculine programea­ză sîmbătă, 7 noiembrie, de la ora 17, în sala polivalentă „Lascăr Pană”, jocul dintre Ştiinţa Explorări Baia Mare şi VCM LPS Piatra Neamţ.
În aparenţă, după rezultatele obţinute de protagonistele acestui meci, gazdele, cu două victorii cu CSM Bucureşti şi Dinamo Bucureşti, oaspeţii, două înfrîngeri la Tricolorul Ploieşti şi SCMU Craiova, băimărenii sînt favoriţi. Ştiinţa Explorări Baia Mare nu trebuie să creadă că meciul cu nemţenii este dinainte cîştigat. Echipa de sub Pietricica vine la Baia Mare cu gîndul de a recupera ce a pierdut în primele două etape.
Cred că elevii antrenorilor Marius Botea şi Sorin Pop II au trecut peste euforia frumoasei victorii din capitală. Îi obligă rezultatele şi prestaţia oferită celor care i-au urmărit. Nu dăm sfaturi, nici indicaţii cum trebuie să joace, este de competenţa staff-ului tehnic. După cum s-au exprimat în teren, în acest debut de campionat, băi­mă­renii trebuie şi pot să învingă adversarul din 7 noiembrie. Sperăm ca rezultatele obţinute de Ştiinţa Explorări Baia Mare să-i îndemne pe iubitorii sportului să fie prezenţi într-un număr cît mai mare în tribunele sălii sporturilor, pentru a-şi încuraja şi susţine echipa noastră.
Partida va fi arbitrată de Teodor Pop, Cristian Şanta (Cluj-Napoca), în timp ce observator FRVolei a fost desemnat Gheorghiţă Mitraşca (Zalău).
Programul etapei a treia • Sîmbătă, 7 noiembrie: Unirea Dej – Banatul Caransebeş, ora 18; Ştiinţa Explorări Baia Mare – VCM LPS Piatra Neamţ, ora 17; CSM Bucureşti – Dinamo Bucureşti, ora 17 • Duminică, 8 noiembrie: Tricolorul Ploieşti – Tomis Constanţa, ora 17; SCMU Craiova – Arcada Galaţi, ora 16.30 • Luni, 9 noiembrie: CSVM Zalău – „U” Cluj-Napoca.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.