Aniversare. Paul Goma, purtător de memorie

0
487

În această toamnă, Paul Goma a împlinit 80 de ani. Evenimentul a fost trecut cu vederea ori expediat într-o ştire. Prietenul Nicolae Breban i-a acordat o atenţie necesară. Cui îi mai este frică de Paul Goma? Multora. Despre Paul Goma am aflat că este un scriitor colţuros, încă de pe vremea când eram student. Apoi lupta lui la baionetă cu regimul comunist a rămas nestinsă. Nu i-a iertat nici pe confraţi, care nu intrau în viziunea lui fermă despre sistem. Goma a fost un spirit care a deranjat. Mai ales când a abordat chestiuni politice şi mai ales pe cea a Basarabiei natale. Paul Goma are o operă amplă, mai greu de prins într-o evaluare, dar la îndemâna multora de a-i găsi cusururi. Ca om – un temperament care şi-a făcut din neadaptare un mod de a fi. Ca scriitor şi-a asumat ideea ce-i în guşă şi-n căpuşă! A experimentat viaţa ca nimeni altul. A fost arestat pe când era elev pentru idei rebele, adică pentru că vorbea despre partizanii din munţi. Face închisoare. În 1968 se înscrie în partid. Alături cu Al. Ivasiuc. Repede constată că s-a înşelat. Spune lucrurilor pe nume. Ţin minte tableta Pământ cu flori, publicată în revista „România literară”, despre dezastrul cutremurului din 1977. Am citit-o într-o seară cu Bădia Lăncrănjan. I-a plăcut. Goma a fost exclus din Uniunea Scriitorilor în 1977. Eugen Barbu, Titus Popovici, Zigu Ornea l-au incriminat. Zaharia Stancu şi Marin Preda au lipsit de la şedinţă. Bădia l-a apărat. Regimul a dorit să scape de el. Cu paşaport turistic, Goma cere azil politic în Franţa. Unde trăieşte şi astăzi. Fără cetăţenie română. Republica Moldova i-a acordat-o în 2013. Cu Uniunea Scriitorilor nu a fost posibilă reconcilierea. A ales condiţia de solitar. Are parte de singurătatea opozantului de cursă lungă. A rămas o voce puternică, greu de acoperit, „un instinct etic şi etnic de excepţie: un om moral într-o istorie imorală” (M. Ursache).
Scrisul lui Paul Goma acuză. Face tot posibilul să aparţină scrisului lucid, drept, neîngenunchiat, purtător de memorie. După Revoluţia din 1989 au fost tentative de a-l aduce pe Goma în ţară. Pe care nu a văzut-o din 20 noiembrie 1977. Am fost martor la o scânteie de dialog cu Paul Goma. Eram în biroul lui Laurenţiu Ulici, pe atunci preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, când regretatul meu prieten a desfăcut o scrisoare. Îi aud şi acum entuziasmul reţinut: „E posibil ca Paul Goma să revină acasă. Uite aici scrisoarea. Dar pune unele condiţii”. Care erau mai multe şi se refereau la noua putere care se instalase. După cum se ştie, nu a fost să fie. Goma a rămas un lider moral al României. Că mulţi s-au întrebat: Ce mai vrea şi Paul Goma? Dar el nu a dat înapoi niciun pas în faţa criticilor. Nu s-a speriat nici de moarte. (A fost drogat cu aconitină, a fost pe lista celor care trebuiau lichidaţi.) Goma nu e împăcat nici cu ce a fost, dar nici cu ce este în România. Pentru Goma ai nevoie de răbdare pentru lectura cărţilor. Unele depun mărturii cutremurătoare. Neiertător chiar cu unii confraţi pe care-i vedea alături de el. Vaporos este camuflat într-un personaj şi Al. Ivasiuc, care nu este tocmai de aplaudat. Sinceritatea lui Goma nu m-a supărat niciodată. Mi-a plăcut că a rămas o pavază la uitare. Mărturia sa epică pentru cercetători va fi de neocolit. Magda Ursache crede că picătura de memorie va sparge piatra ignoranţei, a indiferenţei, a delăsării. Cum ziceam, scriitorul Nicolae Breban nu l-a uitat şi scrie: „Dragă Paul Goma, chiar dacă dubioasa elită intelectuală românească v-a uitat, noi, cei câţiva care nu ne uităm adevăraţii martori ai istoriei noastre recente, vă salutăm şi vă urăm din toată inima ani buni şi sănătate, curaj în continuare în această existenţă aşa cum este. Iar nouă ne dorim şi visăm să vă avem aici, lângă noi, în România, la Bucureşti”. Şi eu vă doresc în Maramureş. Cum a fost Dumitru Ţepeneag.
O reverenţă pentru Paul Goma.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.