Demisia colectivă nu a afectat leul

0
377

În perioada 2-6 noiembrie 2015, leul s-a depreciat cu 0,45% comparativ cu euro, cu circa 1,8% faţă de dolar şi cu aproape 0,9% faţă de francul elveţian, în principal evoluţiilor externe şi mai puţin demisiei cabinetului Ponta.
Aprecierea rapidă a monedei americane faţă de cea europeană va continua până la finalul anului (cursul dolarului a crescut de la 4,0240 lei la 4,0958 lei,  un maxim al ultimelor şase luni). Vinerea trecută, cotaţia dolarului a crescut până la 4,16 lei, apropiindu-se astfel de maximul istoric de 4,2107 lei, care a fost atins în 16 martie.
Cursul euro a crescut de la 4,4367 la 4,4523 lei, maxim al ultimelor patru luni. Pragul de 4,45 lei a fost depăşit la finalul perioadei, deprecierea fiind în ton cu evoluţia  tuturor monedelor din regiune. Ultima şedinţă a intervalului s-a deschis la 4,4560 lei, tranzacţiile realizându-se între 4,4460 şi 4,4610 lei, cu închiderea la 4,4560-4,4590 lei.
În condiţiile incertitudinilor politice locale şi a înmulţirii ieşirilor de fonduri speculative de pe pieţele emergente, în perspectiva majorării dobânzii în SUA, este de aşteptat ca euro să atace, din nou, pragul de 4,50 lei. Maximul istoric de 4,5110 lei a fost atins în 21 ianuarie.
Presiunea pe leu se va tempera în cazul în care criza politică va fi fi rezolvată rapid, prin formarea unui guvern sprijinit de principalele partide politice, ceea ce va calma protestele populare. Situaţia macroeconomică a României este stabilă. Conform prognozei de toamnă a CE, creşterea economică din 2015 va fi de 3,5%, respectiv de 4,1% în 2016, ca urmare a stimulării consumului intern.
Creşterea dolarului a fost susţinutã de scăderea şomajului din SUA la 5%, după ce luna trecutã au fost create 271.000 de noi locuri de muncã, iar salariile au crescut cu 0,4%. Pieţele mizează acum pe o decizie a Rezervei Federale americane de a majora, la jumătatea lunii decembrie, dobânda la 0,4%, după şapte ani în care aceasta a fost aproape de 0%. (R.G.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.