Nod feroviar sau cap de linie?

0
542

De la E.Sa Eleonora Moldovan, consul general al României la Consulatul General de la Cernăuţi, am aflat că la o întrevedere cu viceguvernatorul regiunii Ivano-Frankivsc, s-au purtat discuţii despre câteva proiecte importante pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale, la nivel regional.
Unul dintre ele se referă la Dezvoltarea infrastructurii feroviare în zona transfrontalieră, prin reconsiderarea nodului feroviar Sighetu Marmaţiei pentru interconectarea feroviară a oraşelor din România şi Ucraina (Lviv, Ivano Frankivsc, Cernăuţi Staţiunea Turistică Bukovel).
Din cele 4 puncte de trecere a frontierei deschise în regim de trafic internaţional în judeţul nostru, este funcţional doar cel rutier Sighet-Solotvino, şi acela doar pentru pietoni şi autovehicule sub 3,5 tone. Aeroportul băimărean e în aer, iar punctele feroviare sunt fără tren! Între aceste PTF-uri (Câmpulung la Tisa – Terestva şi Valea Vişeului – Dilovoe), trece prin Sighetu Marmaţiei calea ferată cu ecartament lat, lungă de vreo 45 de kilometri, pe care, în ultimii 70 de ani au trecut marfarele ţării vecine URSS, apoi Ucraina. Din decembrie 1996, feroviarii ucraineni au pus în circulaţie şi perechi de rame automotor pentru călători, pe relaţia Terestva – Sighet şi Rahiv-Sighet. Podul rutier s-a deschis în 2007, iar în noiembrie 2009 (la comandă sau nu) vameşii sigheteni au arestat un tren ucrainean şi l-au amendat usturător pe conductorul din Ucraina, întrucât s-au găsit ţigări ascunse în vagoane. De atunci, ucrainenii s-au supărat, şi-au retras jucăriile şi nu mai circulă nici un tren de persoane pe aceste relaţii, iar porţiunea de cale ferată Sighet – Câmpulung la Tisa a rămas în paragină. Cea spre Valea Vişeului se suprapune pe calea ferată cu ecartament normal, ce leagă pe drum de fier Sighetul de Bucureşti, Cluj sau Timişoara.
Visat de 23 de ani a se face între Sighet şi Biserica Albă (Ucraina), adevăratul pod rutier pe 4 benzi se află în faza de finalizare… a proiectului! Dacă noul guvern nu va înţelege importanţa acestui pod, atunci totul se va duce pe gârlă, inclusiv guvernul care va veni, că totu-i trecător!
Reamintim că la nord, Maramureşul se învecinează cu regiunile Transcarpatia, Ivano-Frankivsk şi Cernăuţi şi că de o parte şi de alta a frontierei de stat trăiesc amestecat şi paşnic zeci de mii de români, ucraineni şi maghiari.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.