Prelevare de organe la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare

0
648

• Pielea va fi folosită pentru victimele din “Colectiv”
O prelevare de organe şi piele a avut loc ieri noapte la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare, acolo unde un maramureşean de 59 de ani a intrat în moarte cerebrală, în urma unui accident vascular cerebral. Familia bărbatului a fost de acord ca acestuia să-i fie prelevaţi cei doi rinichi, ficatul şi 2.500 cm pătraţi de piele. Pielea, astfel prelevată, va fi folosită în cazul răniţilor din clubul „Colectiv”, tineri care au suferit arsuri pe suprafeţe mari din corp, în urma tragicului incendiu din care, şi în prezent, se luptă cu moartea.
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare a arătat că şi la unitatea băimăreană a fost trimisă o solicitare de prelevare de piele, venită din partea dr. Dan Enescu, de la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.
Prelevarea de organe şi piele a fost realizată de către medicii de la Spitalul Fundeni, coordonaţi de către dr. Radu Zamfir, alături de o echipă medicală din Cluj-Napoca, spre care s-au îndreptat, de altfel, cei doi rinichi.
Aceste organe donate vor da o şansă în plus la o viaţă normală pacienţilor aflaţi pe listele de aşteptare din Cluj.
În ceea ce priveşte ficatul şi pielea prelevată, aceste organe au ajuns în Bucureşti, iar pielea va fi folosită pentru transplantul care se va realiza în cazul victimelor din Colectiv. (IBM)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.