Seri de observaţii astronomice

0
466

Săptămâna trecută, în serile de joi şi vineri (5, 6 noiembrie) a fost bifată una dintre cele mai importante activităţi ale proiectului pl@NETour, anume aceea de testare a viabilităţii produsului de turism ştiinţific, prin realizarea de observaţii astronomice cu public în două dintre cele cinci puncte libere de poluare luminoasă identificate în judeţul Maramureş. Astfel, pe 5 noiembrie, în compania unui grup de studenţi coordonaţi de prof. Delia Suiogan, de la Centrul Universitar Nord Baia Mare, prof. Vasile Pop de la Palatul Copiilor Baia Mare, Ilie Tudorel – artist fotograf şi a membrilor echipei de proiect de la Complexul Astronomic Baia Mare, cărora li s-au alăturat colaboratorii noştri de la astroclubul SARM Sighet (coord. prof. Sorin Hotea), au fost realizate observaţii astronomice la punctul pl@NETour Ocna Şugatag, punct conectat turistic cu pensiunea Popasul din Deal. De la Baia Mare a fost pus în mişcare cel mai puternic telescop al instituţiei, cu care s-au realizat observaţii asupra unor obiecte din adâncime – galaxiile prezente pe cer la acel moment din noapte. În următoarea seară, observaţiile astronomice s-au realizat la punctul liber de poluare luminoasă identificat între Târgu Lăpuş şi Rohia, pe o culme – un punct accesibil. La această a doua seară au fost invitaţi elevi de la Liceul “Petru Rareş” din Târgu Lăpuş, coordonaţi de prof. Mihaela Leşe, cadre didactice şi alţi doritori, la acţiune participând alături de echipa de proiect – fiind vorba de testarea unui centru de turism astronomic – şi Dan Carpov, şeful Serviciului turism şi promovarea judeţului din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş. Proiectul pl@NETour, ce vizează crearea unui produs de turism ştiinţific şi infrastructura pentru o reţea de cooperare transfrontalieră în domeniul turismului ştiinţific în Maramureş şi Transcarpatia, este un proiect implementat de CJ Maramureş prin Programul Operaţional Comun de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – Slovacia – România – Ucraina, cofinanţat de Uniunea Europeană.

Ciprian CRIŞAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.