7 autospeciale noi au intrat în dotarea poliţiei

0
680

La nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, au intrat în dotarea poliţiei rutiere şapte autospeciale „Volkswagen Polo”, achiziţionate în baza programului de înnoire a parcului auto al Ministerului Afacerilor Interne. Autospecialele sînt prevăzute cu sisteme optico – acustice, destinate poliţiei rutiere. Totodată, au fost prevăzute şi sumele de bani necesare pentru montarea sistemelor optico-acustice pe autospecialele intrate în dotarea IPJ în cursul anului 2015 şi distribuite structurilor de ordine publică.

Transport ilegal de material lemnos la Copalnic Mănăştur

Miercuri, 11 noiembrie, poliţiştii au controlat mai multe autovehicule care transportau material lemnos pe raza localităţii Copalnic Mănăştur. În jurul orei 19.30, poliţiştii au depistat un bărbat, de 41 de ani, din Şurdeşti, care conducea o autoutilitară, ce tracta şi o remorcă, încărcată cu lemn. Deoarece bărbatul transporta o cantitate dublă de material lemnos faţă de cea înscrisă pe avizul de însoţire, poliţiştii au dispus confiscarea cantităţi transportate, respectiv 13,6 mc de lemn, de esenţă fag, care a fost predat în custodie Ocolului Silvic Tîrgu Lăpuş. Bărbatul care a efectuat transportul a fost sancţionat contravenţional.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.