Împăratul şi Maramureşul (II)

0
879

Călătoria în Transilvania

De-a lungul timpului, împăratul Iosif al II-lea va face cinci vizite în Banat, Transilvania şi Bucovina (1768, 1779, 1773, 1783 şi 1786). În cea mai celebră călătorie, pleacă în ziua de 6 mai 1773 pentru 82 de zile, în care va fi mai mult călare pe cal sau în trăsură, însoţit de cei mai apropiaţi generali, de specialişti în cartografie şi de servitorii indispensabili. Pleacă din Viena cu 9 trăsuri, la care trăgeau 54 de cai. Pentru această călătorie, curtea de la Viena cere ca pe traseu să aibă 14 case proaspăt văruite, drumuri reparate, alimente şi apă la discreţie.
Însă împăratul este pentru popor. Preferă să doarmă în case ţărăneşti, parohiale sau în cazărmi militare. Şi spre disperarea nobililor, refuză în permanenţă să fie găzduit în palatele lor. Se îmbrăca în haine simple, se desfăta cu rachiu, cu prescură, slănină şi caş. Pentru fiecare gazdă oferea câte un dar. Locuitorilor din Şanţ (judeţul Bistriţa-Năsăud) le oferă o capelă militară, ca să-şi ridice cu un ajutor financiar o biserică. Unui funcţionar de la vamă, din Ţara Haţegului, pentru că l-a găzduit, îi oferă un mistreţ. Pe tot parcursul călătoriei sale culege plângerile ţăranilor, care declară că sunt adevăraţi sclavi şi că mai toate zilele din săptămână lucrează pentru stăpânul lor.

bal-viena-5În această călătorie sunt şi multe întâmplări hazlii. La întâlnirea cu preotul greco-catolic din Năsăud, acesta îl ia drept un om obişnuit şi îl invită la masă. Însă înmărmureşte în clipa în care vede sub prima haină a lui crucea imperială. Undeva pe traseul din Rodna, împăratul intră într-o casă unde o bucătăreasă pregătea de zor mâncărurile pentru înaltul oaspete. Pentru că nu l-a recunoscut, l-a pus la treabă, să învârtă o frigăruie. În clipa în care a aflat cine este, a rămas cu gura căscată. Aşa după cum v-am spus, traseul lui începe în 6 mai la Viena, trece prin Buda şi Szegedin, şi ajunge în primul sat românesc de pe graniţă, Vulcan. Călătoria lui continuă la Haţeg, Hunedoara, Deva, Orăştie, Alba Iulia şi Zlatna. Inspectează primul regiment românesc de graniţă, iar în ziua de Rusalii, care în anul acela era în 29 mai, ajunge la Sibiu. După două zile de stat la Sibiu, îşi continuă călătoria timp de o lună prin Mediaş, Sighişoara, Făgăraş, Braşov, scaunele secuieşti, Bistriţa, Rodna, Năsăud. La Năsăud va sta două zile (23-24 iunie), va petrece aici noaptea de Sânziene, inspectează Regimentul II românesc de pe graniţă şi va pleca la Sibiu până în 11 iulie. Aici, la Sibiu, va fi cazat într-un hotel care astăzi, în memoria lui, poartă numele de Hotelul Împăratul Romanilor. Câtă vreme va sta la Sibiu, va întocmi un raport către curtea de la Viena şi va face o caracterizare a celor 60 de înalţi funcţionari care conduceau Transilvania. Lucrează până noaptea târziu, deşi în timpul călătoriei, seară de seară dicta în jurnalul său locurile pe unde a fost, oamenii cu care s-a întâlnit şi traseul pentru a doua zi. Învăţase şi câteva cuvinte în limba română. La întâlnirea cu suita împărătească, oamenilor care îl aşteptau îngenunchiaţi, împăratul le spunea în româneşte: „Sculaţi-vă, sculaţi-vă!” Iar după ce le asculta plângerile, le răspundea „Voi căta să vă ajut.” La Sibiu, baronii şi conţii aflaţi în capitala Transilvaniei îl invită rând pe rând la masă, dau în cinstea lui banchete, este invitat în fiecare seară la teatru, dar el în permanenţă refuză invitaţiile lor, şi a baronului Bruckenthal, şi a şefului poliţiei, Ioan Nemeş.

Călătoria în Maramureş

Deşi avea numai 32 de ani, împăratul, prin preocupările, cultura  şi inteligenţa sa, trecea drept un monarh plin de înţelepciune. Era iubit de popor pentru că ura fastul şi luxul de la curte. Ducea o viaţă austeră, apropiată de viaţa soldaţilor din cazarmă. De aceea era iubit de soldaţi. Când el abia se stinge, în Europa avea să răsară un nou împărat, care îşi va ridica coroana din noroi cu propriile mâini şi va fi la fel de divinizat de soldaţi: împăratul Napoleon.
În toată călătoria lui a mers mai mult călare, câte 12-14 ore pe zi. Îi plăcea să sosească neanunţat, pentru a vedea cu adevărat cum lucrează oamenii şi care este viaţa lor. Nu-i lăsa să repare drumurile înaintea lui, să vopsească gardurile şi clădirile; îi plăcea să doarmă în şură, pe paie, şi în cort. În 25 iulie, după vizita de la Năsăud, aşa după cum am văzut, împăratul renunţă la drumul de 10 ore programat prin Beclean, Dej, Gâlgău, Târgu Lăpuş, Cavnic, Budeşti şi Sighet şi pleacă de urgenţă spre Sibiu. În 30 iulie, aflându-se la Sibiu, trimite corespondenţa la Viena şi raportul destinat Mariei Tereza despre starea de lucruri din Transilvania, pe care îl  termină la 3 noaptea. Apoi dictează itinerarul prin Maramureş.
De fapt, Maramureşului împăratul îi acordă o importanţă deosebită. Îl consideră, pe bună dreptate, o provincie de sine stătătoare, o ţară plină de nobili. Mai precis, de oameni liberi. Pentru că în toată călătoria lui prin Transilvania cel mai bine s-a simţit în Ţara Bârsei şi Ţara Făgăraşului, printre oierii care trăiau în colibe, care aveau o viaţă îndestulătoare şi erau liberi. În 12 iulie revine la Năsăud, iar de acolo, prin Dumitra, ajunge la Telciu, unde şi doarme. Pe acest traseu culege plângeri nesfârşite împotriva contelui Bethlen. În drumul prin Maramureş nu-şi mai aduce cu el toată suita, pentru că pe o bună parte dintre cei care l-au însoţit prin Banat şi Transilvania îi trimite de la Sibiu spre Viena. Când ajunge la Borşa avea deja un sac plin cu jalbe. Din Telciu urcă spre Romuli, pe un drum muntos şi mlăştinos, iar despre această aşezare notează că este un sat nou, în mijloc de pădure, cu un trai greu. Pe la amiaza zilei, ajunge lângă Ţibleş, coboară în Săcel şi descrie frumuseţea Văii Izei. Ajunge la Moisei şi apoi la Borşa. Aici notează că locuitorii fac plute din lemn şi că distrug pădurile, iar în timp nu o să mai aibă mijloace de trai. Deşi nu apăruse epoca romantică, împăratul rămâne copleşit de frumuseţea Munţilor Rodnei şi îi descrie cu mult entuziasm, spunând că acest munte îi apropie pe locuitori de cer. Împăratul notează că Borşa este un sat mare, românesc. Toţi locuitorii sunt români, iar cei mai mulţi sunt oameni liberi, înstăriţi, nu prestează robotă şi lucrează pentru ei.
Împăratul se duce călare până la locul unde au fost înfrânţi tătarii şi rămâne surprins că pe graniţa cu Bucovina erau numai şase posturi de plăieşi care păzesc timp de 14 zile graniţa cu Bucovina. Atunci îi încolţeşte în minte împăratului ideea de a militariza şi Maramureşul şi de a constitui un regiment de graniţă. Însă lucrul acesta nu se va mai întâmpla niciodată, ceea ce înseamnă o pierdere uriaşă pentru Maramureş, mai ales în ceea ce priveşte construcţia de şcoli şi biserici în satele acestei „ţări”. În seara de 13 iulie, împăratul doarme la Borşa. În 14 iulie, încă de la ora 4 dimineaţa, pleacă pe Valea Izei, prin Rozavlea, spre Sighet. Împăratul notează în jurnalul său: „Drumul este bun. Satele sunt multe. Românii de aici, majoritatea sunt nobili. Arată toţi mai bine înzestraţi, atât bărbaţii, cât şi femeile, decât în toate celelalte ţări pe care le-am vizitat în Transilvania.” La Sighet se întâlneşte cu comisarul comitatului, generalul Quassai. (Va urma)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.