Campusul prinde culoare

0
353

Anul trecut, s-a redeschis finanţarea campusului şcolar al Liceului Tehnologic Forestier din Sighetu Marmaţiei. Modernizarea se realizează în cadrul unui program european în valoare de 4,2 milioane euro. Proiectul prevede extinderea şi renovarea liceului cu opt săli de clasă, construcţia unei săli de sport şi a unui bloc de garsoniere pentru tinerii profesori, renovarea atelierului şcolar, modernizarea căminului-internat existent şi a cantinei. Fiecare cameră va avea baie separată. Proiectul a început în 2008, cu fonduri guvernamentale, dar finanţarea s-a oprit repede. Lucrările au fost reluate în decembrie anul trecut, de când se lucrează în foc continuu. Mai multe echipe de constructori robotesc de zor, astfel încât campusul să fie finalizat până la 31 decembrie, anul acesta.
Din ianuarie 2015, cei peste 600 de elevi ai liceului îşi desfăşoară activitatea în clădirea fostei Şcoli gimnaziale ”Ioan Buteanu” (nr. 4) şi speră că semestrul I al acestui an şcolar să-l termine în noul campus.
Nu ştiu însă dacă o să le placă verdele cu care zugravii au început să spoiască faţadele!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.