La Mănăstrirea “Breaza” Arhimandritul Gavriil Burzo a fost aniversat

0
681

Vineri 13 noiembrie 2015, la Mănăstirea “Breaza” din perimetrul comunei Suciu de Sus, arhimandritul Gavriil Burzo a fost aniversat de două ori în aceeaşi zi. Preacuvioşia sa a împlinit la 13 noiembrie 2015 venerabila vîrstă de 77 de ani şi o jumătate de secol de cînd a fost sfinţit, hirotonit ca preot. La-nceput, a fost numit preot în localitatea Dîrja – Cluj, din anul 1969 este transferat la parohia Recea Cristur, judeţul Cluj, iar din 1987 devine preot paroh în comuna natală, la Suciu de Sus. După Revoluţia din 1989, cu ajutorul sătenilor, construieşte o mănăstire la marginea satului, pe locul celei incendiate de comunişti, pe care o ridicase părintele Florea Mureşanu. La 1 martie 1998 este numit, la cerere, duhovnic la mănăstirea construită de el. După 2001, la propunerea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop al Maramureşului şi Sătmarului Justinian, este promovat arhimandrit. A publicat cîteva articole în Revista “Mitropolia Ardealului” şi a scris Istoria Mănăstirii “Sfînta Treime” din Suciu de Sus. Părintele arhimandrit Gavriil Burzo se conturează şi se identifică, cel puţin în mintea şi inima noastră, prin cîteva trăsături şi calităţi distincte. În primul rînd, onoarea şi demnitatea, apoi vocea sa inconfundabilă, cultura teologică şi nu numai, cu care este înzestrat. Este un autodidact perseverent; luciditatea şi spiritul său critic însoţit de foarte multă înţelegere, comportamentul, felul său de a fi şi de a se raporta la semenii săi, la fiecare în parte într-un mod deosebit şi unic fiind foarte respectuos, accesibil şi deschis. Părintele Burzo mai are şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie şi modestie ieşite din comun, care îţi inspiră foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile spiritualităţii şi ale culturii noastre autentice. Personal, mă simt onorat pentru faptul că am avut fericitul prilej şi marea şansă de a-l întîlni şi de a-l cunoaşte. La ceas de sărbătoare, ne rugăm Mîntuitorului Hristos să vă dea toate binecuvîntările Sale, pentru ca şi de acum înainte, cu smerenie, înţelepciune şi deplină dăruire, să slujiţi Sfintei Mănăstiri “Breaza”, spre triumful credinţei şi mîntuirea credincioşilor. La mulţi ani!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.