Teroristul de alături

0
727

Scopul principal al teroriştilor este să bage frica în oameni, prin atacuri asupra unor persoane nevinovate. Reacţia statelor de a răspunde la violenţă cu violenţă este greu de justificat raţional, probabil nu va avea efectul scontat şi va trebui să ne apărăm singuri de teroriştii dintre noi. Liderii lumii trebuie să găsească alte soluţii, nu războiul!
După atentatul din Paris, străzile s-au golit, oraşul luminilor s-a făcut ghem ca un arici atacat. Scopul jihadiştilor a fost atins, teroarea a pus stăpînire, statele civilizate îşi iau măsuri de precauţie, dar nu se ştie unde vor mai lovi teroriştii. Populaţia este pusă în nesiguranţă în orice loc public s-ar afla, iar acest stres indus de forţele de gherilă jihadiste nu poate fi combătut prin asigurări că măsurile de protecţie şi ordine sînt dublate. Cetăţenii din ţările NATO (mai ales din oraşele mari) sînt stresaţi de crimele odioase, în masă. După ce în minte îţi intră nesiguranţa, ideea că omul de alături poate fi terorist, atentator, rău-voitor este conştientizată şi liniştea şi confortul psihic dispar. Cu teroriştii ne mai putem lupta, dar cu teroarea ba!
Organizaţiile arabe de tip Stat Islamic utilizează violenţa în mod sistematic pentru a produce teamă între alegătorii care votează. În acest fel indirect, teroriştii intervin în politica altor ţări şi urmăresc scopuri ideologice. Atentatele produc destabilizare şi fragilizează statele. Utilizarea efectelor terorii pentru a infuenţa deciziile oamenilor a fost folosită şi la noi, de către comunişti, împotriva propriului popor, pentru a forţa instalarea democraţiei populare, naţionalizarea, cooperativizarea, metoda folosită fiind aceeaşi, violenţa, deportarea, întemniţarea, uciderea fără judecată, în numele unor idei.
Teroarea se răspîndeşte instantaneu în toată lumea, prin mass-media – involuntar, le facem teroriştilor un serviciu. La birou, în tren, la club, pe stadion, ba chiar şi în biserică, te gîndeşti că oricînd poate apărea un „nebun” cu un pistol mitralieră. Omul are în ereditate întipărită ideea că în mulţime eşti cel mai bine apărat, la fel ca animalul în turmă. Teroriştii schimbă acest fel de a gîndi, cel mai bine ar fi de acum înainte să te retragi în casă şi să pui două yale pe uşă. Nu mai avem încredere în semeni, contactăm microbul antisocial, ne temem de oameni, putem deveni victime fie într-un club din Bucureşti unde lipseşte stingătorul de incendiu, fie în centrul New York-ului în turnurile gemene, fie în trenul din Madrid, fie în Paris, capitala libertinismului şi „urîciunilor”.
Nimic nu este însă în afara firii umane. În forme benigne, apar manifestări de forţă şi între noi, oamenii de rînd, tot în numele perfecţiunii. Părintele îşi terorizează fiul „rătăcit”, mai întîi cu vorba răstită, apoi cu palma. Soţul – soţia „rea de gură”. Educatorul – elevul „neascultător”. Antrenorul – sportivul „leneş”. Şeful – subalternul grevist. Preotul – credinciosul „păcătos”. Teroarea nu este legitimă nici măcar în cuplul justiţie – infractor. În toate cazurile, poate fi stopată prin dialog, negociere, conciliere. În nici un caz, nu poate fi combătută prin forţă, cum încearcă statele NATO.
Ce ar însemna ca părintele să-şi bată fiul, soţul să-i dea soţiei un pumn, profesorul să-l tragă pe elev de urechi, şeful să-l umilească pe subaltern (ori invers)?… Ar apărea duşmănia, ura, cu efecte negative pentru toţi. Nu vrem să fim victime, nici unii, nici alţii. Violenţa nu este niciodată o soluţie acceptabilă. Nu dorim să fim martiri. Morţii de la Paris şi victimele terorii nu sînt vinovaţi că extremiştii absurzi, politicienii nedemocraţi, indivizii prea autoritari vor să creeze o lume perfectă. Agresorii de orice fel ar fi ei nu-şi cîştigă stima de sine dacă îşi ucid sau umilesc victimele şi nici salvarea spirituală.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.