Conducerea de la „Şincai” a demisionat!

0
880

Cristian Heuberger, directorul Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai”, şi-a dat ieri demisia din această funcţie, invocînd motive personale, însă hotărîrea survine după o şedinţă la care conducerea acestei unităţi de învăţămînt s-a întîlnit cu elevii. Totodată, de la conducerea colegiului a renunţat şi Marina Lici, directorul adjunct. În cadrul acestui colegiu a izbucnit recent un conflict generat de nemulţumirea liceenilor legată de obligativitatea uniformei şi purtarea unei ţinute decente şi în afara orelor de curs. În această situaţie, Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş va trebui să numească, în termen de 45 de zile, o nouă echipă managerială. Cristian Heuberger (profesor de matematică) a acceptat funcţia de director al colegiului „Gheorghe Şincai” începînd cu 2013. În vara anului 2012, el a ocupat şi fotoliul de inspector şcolar general, după demisia Marianei Pop. Ulterior, a fost numit inspector şcolar general adjunct.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.