A crescut bugetul CAS Maramureş, dar şi solicitările pentru dispozitive medicale

0
763

Cele mai multe cereri sunt pe segmentul ORL

În urma nenumăratelor demersuri pe care Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate le-a făcut la CNAS, bugetul alocat pentru acest segment de asistenţă a crescut simţitor de la an la an, dar odată cu sumele a crescut şi numărul de solicitări din partea asiguraţilor, în special pentru dispozitivele ORL.

ganeaPurtătorul de cuvânt al CAS Maramureş, jr. Claudia Ganea (foto) a precizat: “Asistăm la o tendinţă de creştere şi în ceea ce priveşte numărul de cereri depuse la CAS Maramureş pentru toate tipurile de dispozitive, dar cu precădere pentru cea amintită anterior în acest an. Până la data de 24 august 2015, existau pe lista de aşteptare dispozitive a căror valoare se ridica la suma de 449.000 lei. În luna septembrie 2015, am reuşit să avansăm, în sensul onorării cererilor ce existau pe lista de aşteptare, aceasta diminuându-se substanţial. În luna octombrie mai aveam suma de 171.639,29 lei, adică mai mult de jumătate  din cereri fiind onorate”.

75 de proteze ORL

Tendinţa este de creştere accentuată, de la an la an, a cererilor de proteze ORL. Multe cereri sunt pentru dispozitive pentru deficienţe vizuale: 31, proteze externe de sân: 24, orteze membru inferior: 17, încălţăminte ortopedică: 11, orteze pentru coloana vertebrală: 11, dispozitive de mers: 19, proteze membru superior: 11 etc.
Jr. Claudia Ganea: “De precizat este că CAS Maramureş emite Decizia de procurare a protezelor, cu care asiguratul se prezintă la una dintre firmele care se găsesc în relaţie contractuală cu CAS. Lista este pusă la dispoziţia asiguraţilor în vederea consultării la ghişeul care ges­tionează această activitate, în vederea informării acestora. Eventualele reclamaţii în ceea ce priveşte funcţionarea aparatului nu aparţin CAS Maramureş. În acest caz, persoanele în cauză se vor adresa firmei de la care au achiziţionat aparatul respectiv. De asemenea, menţionăm că lista cu tipurile de dispozitive şi preţurile de referinţă decontate de CAS se regăsesc în Ordinul nr. 388/2015, Normele de aplicare a contractului cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului CAS pentru anul 2015”.
CAS Maramureş se găseşte în contract cu 65 de furnizori de dispozitive medicale din întreaga ţară.

Acte necesare

Actele necesare de care are nevoie asiguratul pentru obţinerea de proteze medicale sunt: cerere, prescripţie medicală – Recomandare privind acordarea dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale; pentru aparat auditiv: Audiograma şi audiometria vocală; pentru cristalin: Biometria, Copie a actului de identitate, copie a certificatului de naştere (doar pentru copii în vârstă de până la 14 ani), document justificativ care atestă calitatea de asigurat, copie certificat de încadrare într-un grad de handicap, după caz.
Toate documentele depuse în copie vor fi certificate pentru conformitate prin sintagma “conform cu originalul” de către CAS, pe baza originalelor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.