Trei puncte şi am urcat pe loc de play-off

0
479

HCM Minaur Baia Mare – ACS Energia Târgu Jiu 29-27 (14-15)

HCM Minaur Baia Mare a învins în partida restanţă de pe teren propriu pe ACS Energia Târgu Jiu şi a urcat pe loc de play-off.
Formaţia antrenată de Petru Pop a trecut cu 29-27 (14-15), în urma unui meci echilibrat, în care campioana a evoluat modest, dar pînă la urmă contează cele trei puncte obţinute şi faptul că mai există şanse, desigur, dacă vom cîştiga şi în etapa următoare, să urcăm în clasament. Ca şi în precedentul meci din campionat, cel cu Dunărea Călăraşi, a lipsit centrul Inal Aflitulin, dar, în schimb în teren s-a aflat Ostrousko, căruia i s-a rezolvat această problemă.
Prima repriză a fost extrem de echilibrată, cu ambele formaţii la conducere, doar că la finalul celor 30 de minute avantajul pe tabelă a aparţinut oaspeţilor – 14-15. În partea a doua, campioana a avut o evoluţie mai convingătoare, chiar dacă debutul a aparţinut oaspeţilor – 15-18 (36). HCM Minaur înscrie, în următoarele zece minute, de nouă ori, iar Târgu Jiu o singură dată, şi scorul devine 24-19 (46). Tot de cinci goluri va fi diferenţa şi în minutul 52 – 26-21, pentru ca cu un minut înainte de final oaspeţii să se apropie la un singur gol – 28-27. Cristescu închide definitiv tabela şi campioana bifează trei puncte care o aduc pe locul şapte, loc de play-off.
• Sala polivalentă „Lascăr Pană”. Spectatori, aproximativ 500. • Arbitri: Teodor Şerbu / Andrei Vasilescu (Bucureşti). Observator FRH: Adrian Lupşa (Reşiţa). • Aruncări de la 7 m: 8-3 (transformate: 5-3; au ratat: Popescu, Ivancsik, Sadoveac). Minute de eliminare: 8-10. • HCM Minaur Baia Mare: R. Pop (15 intervenţii), Tatai – Ivancsik 6, Sadoveac 6 (2 din 7 m), Karacic 4 (1 din 7 m), Popescu 3 (2 din 7 m), Cristescu 2, Sabou 2, Bera 2, Buşecan 1, Ostrousko 1, Vilovski 1, Marta, Mihai. Antrenor: Petru Pop. • ACS Energia Târgu Jiu: Şelaru (15 intervenţii), Bucătaru (3 intervenţii, a apărat şi 3 de 7 m), Ţenghea – Acatrinei 7, Ţuţu 5, Mledenciu 4 (3 din 7 m), Chiruţ 2, D. Iancu 2, Giotoiu 2, Păunică 2, Bejinariu 1, Tîrzioru 1, Şoldănescu 1, Enache, De­diu, Stoica. Antrenori: Bozo Rudici şi Sorin Bârză.

Rezultatele etapei 12: Poli Timişoara – Dinamo Bucureşti 26-27; Steaua Bucureşti – HC Odorhei 29-30; CSM Ploieşti – HC Adrian Petrea Reşiţa 30-31; AHC Potaissa Turda – CSM Bucureşti 30-22; HC Vaslui – Danubius Galaţi 32-20; CSM Focşani – AHC Dunărea Călăraşi 23-35; HCM Minaur Baia Mare – ACS Energia Târgu Jiu 29-27.

handbalEtapa viitoare • Sîmbătă, 21 noiembrie: CSU Danubius Galaţi – AHC Potaissa Turda, ora 12; AHC Dunărea Călăraşi – HC Vaslui, ora 18 • Duminică, 22 noiembrie: ACS Energia Târgu Jiu – CSM Focşani 2007, ora 18 • Miercuri, 25 noiembrie: CS HC Adrian Petrea Reşiţa – HCM Minaur Baia Mare, ora 17.45, Digi Sport. Partidele HC Odorhei CH CSU Politehnica Timişoara 26-25, Dinamo Bucureşti – CSM Ploieşti 34-27 şi CSM Bucureşti – Steaua Alexandrion Bucureşti 28-30 s-au disputat în devans.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.