Prefectul Anton Rohian a convocat Comandamentul de iarnă

0
451

Administraţia Naţională de Meteorologie  a emis o avertizare meteorologică – cod portocaliu valabilă pentru Maramureş în intervalul 21 noiembrie, ora 2 – 22 noiembrie, ora 12, fenomenele vizate constând în ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori în zonele montane şi submontane.
Prefectul judeţului, Anton Rohian, a convocat în această dimineaţă Comandamentul de iarnă, pentru a vedea stadiul de pregătire de reacţie a instituţiilor statului în condiţii meteo deosebite. Autorităţile se aşteaptă ca ninsorile să cadă doar la înălţimi de peste 1.000 metri, la altitudini mai joase fiind aşteptate ploi. În ceea ce priveşte debitele râurilor, majoritatea sunt sub medie şi nu se aşteaptă probleme pe râurile cadastrate. Sunt posibile ieşiri din matcă ale pârâurilor – afluenţi. În Bazinul Firiza sunt aşteptate cantităţi de apă variind între 53 litri/mp şi 69 litri/mp. Direcţia Silvică a anunţat faptul că pe DN18 şi în pasul Gutâi există oameni pregătiţi cu drujbe, pentru a degaja drumul în cazul unor căderi de arbori. În ceea ce priveşte utilajele, aceastea vor fi pregătite în punctele cheie începând cu această seară. Cantitatea de material antiderapant pregătită este de 730 tone, cu stocuri repartizate pentru Pasul Gutâi, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Petrova, Vişeu de Sus, Târgu Lăpuş şi Borşa.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.