Un an şi 10 luni închisoare pentru infracţiuni rutiere

0
483

Joi, 19 noiembrie, poliţiştii Biroului Urmăriri au identificat un bărbat, de 33 de ani, pe numele căruia Judecătoria Baia Mare a emis mandat de executare a pedepsei închisorii. Bărbatul, domiciliat în Baia Mare, a fost condamnat la executarea unui an şi zece luni detenţie, pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
Persoana în cauză a fost depusă în penitenciar, unde îşi va executa pedeapsa.

Minori cercetaţi pentru furt calificat

În data de 19 noiembrie, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au identificat doi minori, ambii de 15 ani, din localitate, bănuiţi de comiterea mai multor furturi pe raza municipiului. Valoarea prejudiciului comis este de aproximativ 4.800 lei.
Din investigaţii a reieşit că, în perioada august-noiembrie a.c., cei doi bănuiţi ar fi sustras o bicicletă, lăsată neasigurată pe strada Podul Viilor, o poşetă dintr-un autoturism aflat într-o staţie de carburanţi, mai multe bunuri din incinta unei societăţi comerciale, precum şi o tabletă şi un laptop dintr-un apartament de pe strada Cuza Vodă. De asemenea, unul dintre minori ar fi cerut unui tînăr băimărean, de 14 ani, telefonul mobil pentru a-şi suna un prieten, refuzând ulterior să-l returneze. Valoarea prejudiciului comis a fost estimat la 4.800 lei. O parte din bunurile sustrase au fost recuperate şi restituite părţilor vătămate.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuiţilor, sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi abuz de încredere şi furt.

Înşelat prin intermediul unui site on-line

Poliţiştii cercetează un bărbat, din judeţul Prahova, bănuit că ar fi înşelat un băimărean prin intermediul unui site on-line. La data de 2 noiembrie a.c., un băimărean a sesizat poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale că a fost victima unei înşelăciuni. Persoana vătămată a declarat că a comandat de pe un site obiecte de pescuit în valoare de 1.500 lei, iar în momentul în care a deschis coletul, a constatat că i-au fost expediate bunuri în valoare de doar 40 de lei.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat un tânăr, de 29 de ani, domiciliat în oraşul Mizil, judeţul Prahova, bănuit de comiterea faptei.
Poliţiştii recomandă persoanelor care fac cumpărături online să manifeste prudenţă, în cazul în care doresc să achiziţioneze bunuri de pe site-uri de profil şi să solicite cât mai multe date de la vânzător. De asemenea, să nu comunice niciodată informaţii personale confidenţiale (CNP, serie carte de identitate, conturi bancare, parole etc.), iar dacă sunt victime ale unor astfel de fapte, să sesizeze imediat poliţia pentru a fi demarate verificările care se impun.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.