Inundaţii în Maramureş

0
726

În cursul zilei de sâmbătă, 21 noiembrie, începând cu ora 9:30, în judeţul Maramureş s-a instituit codul portocaliu. În acest context, pompierii militari maramureşeni au intervenit în următoarele situaţii: • în Baia Mare, pompierii Detaşamentului ”Căpitan Marchiş Adrian”, la decolmatarea a două podeţe; • în Vişeu se monitorizează în permanenţă zonele de risc, iar militarii  Secţiei Vişeu de Sus au fost solicitaţi să intervină pentru a evacua apa din subsolul inundat al unei case; • în localitatea Crăciuneşti s-a intervenit pe albia râului Tisa pentru ridicarea unui dig de protecţie cu saci de nisip pentru protejarea staţiei de captare apă şi pompe, cu efective ale ISU MM, IJJ MM, IPJ MM, ITPF MM, SGA Maramureş şi personal din cadrul comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă. • În zona Piatra, comuna Ruscova, s-a acţionat pentru aducerea la mal a două utilaje care au rămas în albia râului Tisa.
De asemenea, tot personalul Detaşamentului de Pompieri Sighetu Marmaţiei, aflat în tura liberă, a fost alarmat şi se află pe teren pentru a monitoriza zonele cu risc şi pentru a interveni acolo unde se impune.
În judeţul Maramureş au fost inundate 2 ha de teren arabil, 10 ha de păşuni şi fânaţe, a fost afectat DJ 171 A pe o porţiune de aproximativ un kilometru  în localitatea Şieu. Au mai fost inundate 12 ha de teren arabil şi 12 ha de fânaţe în localităţile Giuleşti şi Berbeşti.

IMG_0022Probleme în urma inundaţiilor

Au fost emise 9 avertizări hidrologice de cod galben şi portocaliu. Acestea au vizat zonele: Firiza, Vişeu, Cavnic, Vaser, Nistru, Iza, Mara, Vadu Izei, Valea Vişeului.
Pe râul Firiza s-a depăşit cota de atenţie H=140 cm, pe râul Tisa, la staţia hidrometrică Valea Vişeului s-a depăşit cota de inundaţie H=223 cm, râul Vişeu a atins cota de inundaţie H=200 cm, pe râul Mara s-a depăşit cota de atenţie H=224 cm, pe râul Mara, la staţia hidrometrică Vadu Izei, s-a depăşit cota de atenţie H=191 cm.
În municipiul Baia Mare, au fost inundate 2 podeţe, iar în localitatea Vişeu de Sus a fost inundat subsolul unei case. În ambele cazuri, s-a intervenit cu o autospecială şi 3 subofiţeri.
Zonele aflate sub incidenţa avertizărilor hidro-meteorologice sunt monitorizate în continuare, ne informează Instituţia Prefectului – Judeţul Maramureş.

IMG_0024Cea mai gravă situaţie – în Crăciuneşti

Cea mai gravă situaţie este în localitatea Crăciuneşti, care aparţine de comuna Bocicoiu Mare. Aici se lucrează în continuare la digul de protecţie în vecinătatea staţiei de captare a apei, unde s-a reuşit ridicarea unui dig cu înălţimea de aproximativ 1 metru. La această acţiune s-au suplimentat forţele cu încă 15 persoane.
În zonă sunt prezente efective din cadrul ISU Maramureş, IJJ Maramureş, IPJ Maramureş, ITPF Maramureş, SGA Maramureş şi personal din cadrul Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă. În zonă se acţionează cu 2 buldoexcavatoare, 2 autobasculante şi un ifron.
În acest moment, nu au mai fost înregistrate creşteri ale apei, debitul fiind constant.
Acţiunea este coordonată de prim-adjunctul inspectorului şef lt. col. Ioniţă Sârb.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.