Mai mult decît un om

0
531

Augustin Cozmuţa nu mai este printre noi, de mîine vom vorbi la trecut despre acest profesionist al stiloului, care după 1990 a reuşit să-i pună la colţ pe toţi cei care credeau că libertatea înseamnă lipsă de morală şi de bun-simţ. Avea un refuz faţă de tot ce este material, prefera să meargă la serviciu pe jos, ciocoismul de a epata îi era străin. Pe şmecherii spiritului i-a pus însă cel mai mult la respect, încît şi cei mai cameleonici dintre ei s-au lăsat păgubaşi în lupta de idei cu AC-ul.
Dar Augustin Cozmuţa făcea o greşeală, avea şi el un păcat pe care societatea aşa-zis democratică nu i l-a iertat niciodată. Era prea fără de pată, prea pretindea de la alţii să fie corecţi, ceea ce le crea disconfort, căci nu poţi să stai comod lîngă un astfel de om dacă eşti lipsit de coloană vertebrală. Penuria de originalitate nu putea coabita cu el, cel care intervieva personalităţi şi era el însuşi dintr-o categorie cu Augustin Buzura, Nicolae Breban, Ana Blandiana…
Absolvent de filologie şi filosofie, manifesta o aristocraţie a scrisului ce trecea dincolo de convenţiile şi compromisurile zilei. Singuratic şi independent de grupuri, trăia într-o lume pe care o judeca la rece de cîţi bani este. Este posibil să fi şi greşit – ca produs al unui sistem, dar căruia personal nu i-a reproşat nimic. A avut preocupări de istoric al efemerului cotidian, scriind despre oamenii celebri fără să lezeze însă dreptul la existenţă al celor obişnuiţi. Lipsa structurală de răutate, ca efect al intelectualităţii sale, era o calitate de care a profitat la maximum, găsind pentru toţi cuvinte de apreciere şi încurajare, fără să legitimeze nonvaloarea, joc periculos pe care îl practica frecvent. Avea acest talent aparte de a spune lucrurilor pe nume, dar să nu supere prea tare pe nimeni şi să rămînă om între oameni. Perspectiva din care privea lumea era a unui filosof care meditează îndelung înainte de a se pronunţa. Lecturile sale au fost mereu la zi, era un abonat al librăriilor şi al lansărilor de carte, iar în ultimii ani se lăuda că s-a pus la punct cu rigorile noii tehnologii de comunicare şi acces la informaţii. Pe Augustin Cozmuţa te puteai baza, avea o hărnicie continuă, se epuiza în lectura articolelor şi a cărţilor trimise către cititori. Nu ştia să fenteze munca. Nu ştia să refuze.
I-a susţinut pe scriitorii şi autorii în textele cărora vedea că litera este vie, nu moartă, chiar dacă n-a creat o şcoală critică locală. A scris apoi ani şi ani despre actori şi pictori, prietenii săi. I-a încurajat pe tinerii jurnalişti într-un fel aparte, publicîndu-le articolele pe prima pagină, fără să lase impresia că ar fi fost un cadou psihologic. Prin acest fel tolerant de a fi ca editor, ca redactor-şef, a reuşit să-şi îndeplinească rolul major, asumat şi consimţit, de-a apăra libertatea de expresie şi de opinie a cetăţenilor – ne vom strădui să o apărăm şi noi. Prin articolele sale, era în actualitatea zilei şi în spiritul vremii democratice, descoperind manipularea sub orice deghizare.
Un om rar, o viaţă de om exemplar. Augustin Cozmuţa a fost mai mult decît un om şi a trăit mai mult decît o viaţă de om. De la corector, la redactor-şef, s-a dedicat cu totul meseriei de jurnalist şi apoi de scriitor, iar acum, judecînd retrospectiv, putem spune că şi-a sacrificat viaţa pentru oamenii aceia speciali numiţi cititori.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.