Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare a ajuns la final

0
597

Ieri, la Consiliul judeţean a avut loc conferinţa de presă finală a proiectului „Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă „dr. Constantin Opriş” Baia Mare. Proiectul a fost demarat în anul 2010, fiind finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 Axa prioritară 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.1 – Reabilitarea/modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate, perioada de implementare fiind 8.10.2010- 7.12.2015.

Valoarea totală a proiectului este de 83.135.079,35 lei, din care, valoare totală eligibilă, 56.755.818,71 lei, şi valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR, 48.242.445,90 lei, reprezentând 85%. Contribuţia Consiliului judeţean Maramureş este de 11.557.094,06 lei, Lucrările aferente proiectului au vizat reabilitarea structurii de rezistenţă, alinierea construcţiei la normativele actuale de siguranţă şi foc, implementarea măsurilor necesare de respectare a normelor pentru persoanele cu dizabilităţi, reabilitarea termică a clădirii, dar şi refacerea circulaţiilor  pe verticală, ventilaţie, cablaje, instalaţii sanitare şi cele pentru   gaze medicale. Prin toate aceste investiţii s-a reuşit ridicarea calităţii serviciilor medicale, creşterea gradului de confort al pacienţilor. Toate aceste categorii de lucrări au fost identificate ca fiind absolut necesare pentru a rezolva problemele legate de siguranţa clădirii, pentru îmbunătăţirea accesului populaţiei la diverse servicii de sănătate.
spitalPreşedintele Consiliului judeţean, Zamfir Ciceu, a declarat cu această ocazie: „Începem să vedem roadele muncii echipei care a fost implicată în acest proiect, care a pornit greu, a continuat şi mai greu. Acest proiect a fost o provocare atât pentru noi, cât şi pentru medici şi pentru pacienţi”.
Emoţionată, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare, ec. Sorina Pintea, a precizat: ”Am fost rugată să invit la această conferinţă şi echipa, dar n-ar fi intrat cu toţii în această sală, pentru că suntem foarte mulţi. A fost o perioadă foarte dificilă şi realmente am emoţii pentru că nu-mi vine să cred…  Suntem  mândri că am ajuns la finalul acestui proiect. Însă proiectele instituţiei noastre nu se termină aici”.
Managerul proiectului, Delia Ruzsa, a punctat etapele mai importante ale derulării proiectului, date despre contractele de lucrări şi despre lucrările suplimentare survenite pe parcurs, pentru că s-au constatat abateri de verticalitate a stâlpilor, instabilitatea pereţilor despărţitori, defecte iniţiale de execuţie şi alte astfel de defecte.
Preşedintele CJ, Zamfir Ciceu, a mai subliniat faptul că nu trebuie confundată reabilitatea clădirii cu reabilitarea aparaturii medicale, aceasta din urmă nefăcând obiectul proiectului care tocmai a fost finalizat. (o.m.)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.