Trei medalii pentru Prodance 2000 Baia Mare la Napoca Dance Festival

0
389

O medalie de argint şi două de bronz au cucerit băimărenii de la Prodance 2000 la a şasea ediţie a concursului naţional Napoca Dance Festival, care a avut loc în 28 şi 29 noiembrie în sala sporturilor “Horia Demian” din Cluj-Napoca. A fost ultima competiţie din 2015 pentru sportivii de la şcoala de dans băimăreană, pe agenda cărora mai figurează, însă, gala de final de an şi spectacolul dedicat sărbătorilor de iarnă.
375 de perechi au participat la a şasea ediţie a Napoca Dance Festival, concurs naţional cu 35 de categorii. Dacă în trei cazuri perechile băimărene au fost primele sub linie, ratînd astfel milimetric calificarea în finale, în alte şapte situaţii sportivii de la Prodance 2000 au evoluat în finale, în trei dintre acestea cucerind şi medalii. Răzvan David şi Lorena Larisa Preda au cucerit argintul la categoria Hobby, 10-11 ani. La Clasa E, categoria de vîrstă 6-11 ani, Cristian Barkoczi şi Ştefana Prună au cîştigat medalia de bronz, tot bronz aducînd acasă şi perechea Darius Frîncău – Teodora Trufan, la Open, 8 dansuri, 6-11 ani. Rezultatele perechilor de la Prodance 2000 Baia Mare la Napoca Dance Festival • Precompetiţional, 2 dansuri, 8-9 ani: Alexander Bacalov – Izabela Urzenco, locul 4; Robert Vlăşan – Sabina Strîmb, locul 6 (semifinală) • Hobby, 6-9 ani: David Mocan – Alisia Maghiari, locul 10 (semifinală); Andrei Radu – Carina Bărcuteanu, locul 15 (sferturi) • Hobby, 10-11 ani: Răzvan David – Lorena Larisa Preda, medalie de argint • Hobby, 12-15 ani: Adrian Pop – Anca Dunca, locul 6 • Clasa E, 6-11 ani: Cristian Barkoczi – Ştefana Prună, medalie de bronz; Darius Fazekas – Daria Katona, locul 7 (semifinală); Tudor Hegedus – Marisa Nedelea, locul 12 (semifinală) • Clasa D, 12-13 ani: Alexandru Rîpă – Riana Andreca, locul 5 • Open, 8 dansuri, 6-11 ani: Darius Frîncău – Teodora Trufan, medalie de bronz; Sebastian Silaghi – Dalia Bărbos, locul 4 • Open Basic, 16-35 ani, Standard: Vlad Fazekas – Alexandra Chioreanu, locul 7 (semifinală).
Competiţia din Cluj-Napoca a tras cortina peste sezonul 2015 în cazul perechilor de la Prodance 2000. Evenimentele de pe agenda şcolii de dans, însă, nu s-au terminat pentru că urmează două evenimente de tradiţie pentru clubul băimărean: Gala Prodance şi spectacolul “În aşteptarea moşului”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.