Victorie chinuită

0
522

Masculin. Divizia A1. Ştiinţa Explorări Baia Mare – Unirea Dej 3-1 (25-21, 20-25, 25-14, 25-22)
Era de aşteptat ca gruparea de pe Someş să-şi joace şansele puţine cîte erau cu multă ambiţie. Spre lauda lor, dejenii au dat o replică viguroasă formaţiei băimărene, inconstantă în evoluţia ei. În loc să-şi organizeze jocul cu maximă prudenţă şi concentrare la adversarul de la fileu, gazdele s-au pripit în multe faze uşoare. O radiografie blitz din derularea meciului este elocventă.
Setul I: Este caracterizat cu numeroase greşeli la serviciu şi blocaj. Localnicii reuşesc să-şi asigure un avantaj bun: 17-14. Unirea profită de slăbiciunile gazdelor şi egalează la 20. Final tensionat: 20-21, 22-21, cu o oarecare sclipire, graţie unor blocaje mai reuşite băimărenii închid tabela de marcaj nu fără emoţii.
Setul II: Start bun al localnicilor: 4-1. Elanul lor se stinge: 5-5, 9-12. Băimărenii aleargă după egalare şi o realizează la 12. Apoi, cad în capcana erorilor, în atac şi linia a doua. Unirea profită de vulnerabilitatea adversarului şi punctează: 17-20, 19-23, 20-25.
Setul III: Sextetul băimărean se trezeşte din letargia setului anterior. Joacă cu mai mult aplomb, detaşîndu-se clar: 6-0, 11-3, 16-5, 20-10, 23-12, surclasîndu-şi adversarul.
Setul IV: Ştiinţa Explorări a început cu un avantaj, 4-1, ce ne dădea speranţa că va cîştiga fără dureri de cord. Oaspeţii speculează nesincronizările şi preiau conducerea: 6-10, 7-11. Jocul se derulează cu avantaj pentru oaspeţi: 14-18, 16-18. Gazdele fac eforturi mari pentru a depăşi formaţia din Dej. Consemnăm egaluri la 19, 20, 22. Într-un final tensionat, localnicii cîştigă in extremis. • Au arbitrat: Alin Mateizer (Ploieşti), Nicolae Sîrb (Zalău). Observator FRVolei: Vasile Duşa (Zalău). Scorer: Cristian Şerei. La linie: Radu Sindreştean, Mircea Batin, Sebastian Borota, Sergiu Muth. • Ştiinţa Explorări Baia Mare: Bălhăceanu, Kovacs, Coasă, Cherbeleaţă, Didorciuc, Rîpeanu, Barbosa, Toth. Antrenori: Marius Botea, Sorin Pop II. • Unirea Dej: Mocanu, Rocamora, Fuzesi, Veslinovic, Dincă, Dascălu, Gavriş, Rus, Gemănariu, Crişan. Antrenori: Ovidiu Macarie, Tibor Szilaghi.

Rezultatele etapei 7: Tricolorul Ploieşti – Banatul Caransebeş 3-1; SCMU Craiova – CSVM Zalău 3-0; Ştiinţa Explorări Baia Mare – Unirea Dej 3-1; CSM Agronomia Bucureşti – „U” Cluj-Napoca 3-1; Dinamo Bucureşti – Tomis Constanţa 3-2; VCM LPS Piatra Neamţ – Arcada Galaţi 1-3.
clasament volei
Etapa viitoare • Vineri, 4 decembrie: „U” Cluj-Napoca – Dinamo Bucureşti • Sîmbătă, 5 decembrie: Banatul Caransebeş – Arcada Galaţi; Unirea Dej – CSM Agronomia Bucureşti; Tricolorul Ploieşti – SCMU Craiova • Duminică, 6 decembrie: Tomis Constanţa – VCM LPS Piatra Neamţ; CSVM Zalău – Ştiinţa Explorări Baia Mare, ora 17, Digi Sport.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.