Mobilităţi de practică în Grecia

0
409

Liga Studenţilor “Pintea Viteazul” (LSPV) anunţă faptul că studenţii din Baia Mare pot aplica pentru mobilităţi de practică în Grecia pe durata verii. “Căutăm studenţi, studenţi Erasmus şi absolvenţi care vor să petreacă vara peste graniţe şi să dobîndească practică internaţională. Studenţii pot să facă practică normală şi, totodată, să meargă pentru a doua sau a treia oară pentru a munci şi trăi în Grecia pe timpul verii. Mai mult, studenţii pot accesa poziţii în conformitate cu cunoştinţele de specialitate şi limbile cunoscute”, informează reprezentanţii LSPV. Primul pas pe care cei interesaţi trebuie să-l facă e să se înregistreze online şi să îşi aleagă job-ul favorit pe Algoos. Ulterior, va urma etapa interviurilor. De obicei, în cadrul unor astfel de mobilităţi de practică, studenţii primesc: cazare gratuită, trei mese pe zi, salariu extra (300-500 de euro), 150 de euro bonus la sfîrşitul contractului, asigurare socială. Programul de lucru va fi de opt ore pe zi, şase zile pe săptămînă. Mai multe informaţii despre aceste mobilităţi vor putea fi aflate luni, 7 decembrie, de la ora 12, în cadrul unei întîlniri planificate în sala P1 a Centrului Universitar Nord sau de la e-mailul office.lspv.ro.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.