Discurs despre prostie

0
724

Pe la mijlocul lunii noiembrie, eram în ţară, Andrei Pleşu a fost dinstins de Universitatea „Ovidius” din Constanţa cu titlul Doctor Honoris Causa. Cum este procedura, de esenţă academică, finul intelectual a ţinut un curs pe măsura rangului la care a ajuns numai prin mintea lui. Omul nostru a făcut câteva reflecţii asupra prostiei. Andrei Pleşu nu a dorit să lămurească un asemenea subiect. Nu a vorbit despre prostie ca un deştept. Ci ca un om atins de această boală, care este o condiţie curentă a umanităţii: „Toţi suntem proşti din când în când, spunem prostii, facem prostii, ne purtăm prosteşte… votăm prosteşte”, afirmă filosoful. Ne lămureşte că „prost” vine în limba română din limba slavă şi se referă la o stare socială sau individuală foarte joasă. Are sens de prăpădit, sărac, plebeu, zăpăcit, nebun. Există sinonime venite din alte limbi: nătâng, nerod, nătărău, idiot etc. Am citit cu atenţie caracteristicile prostului după Andrei Pleşu. Mi-au provocat o trezire a minţii, socotind că toţi avem momente în care ne simţim cuprinşi în grila constatată. Deci prost e cineva care ştie, e sigur, n-are îndoieli. Dacă este nevoie, îţi explică. Nu eşti atent, categoric eşti prost. Prostul este solemn, foarte serios, statutar. Prostul este sfătos. Evident are suficienţa intelectuală, e fudul. Ştim expresia. Prostul este un om fericit, nu se îndoieşte de sine, e mulţumit, are dreptate. Prostul are o vorbire standard. Prostul a trăit momentele esenţiale ale omenirii. Vorbeşte aparent elevat. Andrei Pleşu ne semnalează câţiva factori agravanţi ai prostiei. El este adeptul unui consumism care duce la omogenizarea nivelului de jos al gândirii. Foloseşte cuvinte-vedetă din limbi mai vii sau mai moarte pentru ca auditoriul să aibă tot timpul nodul în gât. Când un filosof se prosteşte, devine ideolog (un fel de poză în oglindă!). Cea mai sensibilă zonă este cea a politicii – zice Andrei Pleşu. Este o zonă în care trebuie mereu să te gândeşti să nu superi pe cineva. „Lumea e un fel de azil, de convalescenţi faţă de care trebuie să ai grijă să nu-i critici. Trebuie să înveţi să fii de acord cu ce nu eşti de acord”. Factori agravanţi ai prostiei sunt televiziunea şi internetul. Aici am putea extinde domeniul. Filosoful crede că prostia e o poartă de intrare în lumea răului. Educaţia, o soluţie importantă pentru combaterea prostiei. Omul prost are apucături de poet suprarealist: vreţi să aflaţi dacă sunteţi un lider autentic? Căutaţi răspunsul în ochii unui cal. Este adusă ca argument şi o zicere a şefului deputaţilor: „Imnul naţional este expresia năzuinţei continue a poporului român de a se dezvolta, de a arăta Europei şi lumii întregi cât suntem de valoroşi”. Aici e aici. Când unii oameni politici au privit splendidul tablou al lui Pleşu despre prostie s-au burzuluit rău. Blogurile lor sunt pline de invective la adresa lui Andrei Pleşu. Un fost deputat l-a desfiinţat pe filosof. Repede l-a pus în rând cu duşmanii poporului. Filatelistul,  numismatul, specialist în cartofilie, îl face prost pe Andrei Pleşu. Şi câţiva gazetari au răbufnit când le-a vorbit despre schimbare. Numai că domnul Pleşu ne-a spus că toţi avem momente când picăm în păcatul prostiei. Condiţia, zic eu: să nu stai mult acolo. Splendid curs de morală contemporană. Care mă priveşte şi pe mine. Că doar din Ion Creangă venim mulţi. Aşa-i prostia, omenească!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.