Din 2016 – Impozit nou pe convenţiile civile şi noi obligaţii

0
1856

Începînd cu 2016, se va plăti impozit şi pentru convenţiile civile. Noua modificare ar putea veni şi cu obligaţia de autorizare a activităţii, precum şi cu cea de depunere a unei noi declaraţii de venit estimat şi o altă declaraţie de venit realizat. Odată cu noul Cod Fiscal, se renunţă la regimul special de impozitare integrală la sursă de către persoanele sau firmele care plătesc veniturile (pentru convenţiile civile).

„Din 2016, plătitorul nu mai reţine impozitele, ci persoana care realizează veniturile trebuie să le declare şi să le plătească. Problema este că, în cazul în care o persoană declară venituri din activităţi independente, ANAF îi cere să declare şi actul de autorizare şi, de cele mai multe ori, aceasta este problema persoanelor plătite pe convenţie, că nu sînt autorizate ca Persoană Fizică Autorizată (PFA). În acest context, există riscul de confiscare a veniturilor pentru activităţi neautorizate conform legii 12/1990 şi ANAF va putea identifica foarte uşor care sînt activităţile neautorizate” – spun specialiştii în finanţe.
Odată cu noile prevederi pentru activităţile independente, sînt reamintite şi criteriile care condiţionează definirea unei activităţi ca fiind independentă, criterii care au intrat în vigoare din 10 iulie 2015 şi care stabilesc că, „activitatea independentă reprezintă orice activitate desfăşurată de către o persoana fizică în scopul obţinerii de venituri, care îndeplineşte cel puţin 4 dintre următoarele criterii:
• persoana fizică dispune de libertatea de alegere a locului şi a modului de desfăşurare a activităţii, precum şi a programului de lucru
• persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea pentru mai mulţi clienţi
• riscurile inerente activităţii sînt asumate de către persoana fizică ce desfăşoară activitatea
• activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfăşoară
• activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacităţii intelectuale şi/sau a prestaţiei fizice a acesteia, în funcţie de specificul activităţii
• persoana fizică face parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare şi supraveghere a profesiei desfăşurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei respective
• persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terţe persoane, în condiţiile legii.
Convenţiile civile sînt considerate venituri din activităţi independente, chiar dacă persoanele fizice nu şi-au îndeplinit obligaţiile de autorizare şi de înregistrare fiscală şi că acestea vor fi recalificate numai dacă se îndeplinesc criteriile de dependenţă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.