Rata şomajului, mai mică

0
291

La sfîrşitul lunii octombrie a.c., rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 4,88%, mai mică cu 0,01 pp faţă de cea din luna septembrie şi mai mică cu 0,52 pp decât cea din luna octombrie a anului 2014.
Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), în luna octombrie 2015, era de 434.568 persoane, în scădere cu 1.048 persoane faţă de luna precedentă. Ponderea cea mai mare în totalul şomerilor o reprezintă cei neindemnizaţi, 77,29%, respectiv 335.883 de persoane. Numărul şomerilor indemnizaţi în luna octombrie a fost de 98.685 persoane. Comparativ cu luna septembrie 2015, rata şomajului masculin a rămas constantă, iar rata şomajului feminin a scăzut de la 4,55% la 4,52%. În ceea ce priveşte categoria de vârstă, cel mai mare număr de şomeri a continuat să fie al celor între 40 şi 49 de ani, respectiv 117.052 de persoane, urmat de cei din categoria 30-39 de ani (87.609 persoane) şi sub 25 de ani (74.313 persoane). Cei mai puţini şomeri s-au regăsit în grupa de vârstă 25-29 de ani (32.866 persoane). Şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (75,50%). Şomerii cu nivel de instruire liceal şi postliceal reprezintă 19,29% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 5,22%.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.