Muzeul Presei, Washington

0
519

Dintre multele muzee din capitala americană, am ales să intru şi la Newseum. Pe româneşte, Muzeul Presei, al Jurnalismului de pretutindeni, Muzeul Ştirilor. Între Capitoliu şi Casa Albă, pe cea mai importantă stradă din America, Pennsylvania Avenue, te întâmpină o placă de marmură de 22 metri înălţime, pe care este săpat textul Primului Amendament la Constituţia SUA (1787). Care sună aşa: „Congresul nu va elabora nici o lege care să stabilească o religie sau să interzică practicarea liberă a unei religii, sau să reducă libertatea cuvântului, sau a presei, sau dreptul poporului la întrunire paşnică, sau de a adresa Guvernului cereri privind repararea nedreptăţilor”.
O clădire modernă, într-un spaţiu în care conservarea vechiului este politică de stat. Mi-am promis de când am pus piciorul pe pământ american să nu folosesc uimirea ca formă de cunoaştere. Dar la Muzeul Presei din Washington nu poţi rămâne de piatră. Şi piatra să aibă emoţii. Am intrat în Newseum cu sentimentul că intru în casa profesiei mele. Şi că ştiu unde stau scaunele, masa, laiţa, dar mai ales scara de urcat în pod.
Cele şase etaje ale edificiului sunt şase lumi ale presei din ultimele cinci secole. Dar spectacolul cel mare este oferit de istoria recentă. Este un muzeu dedicat libertăţii de exprimare. Jertfei profesionale. Conceput după normele timpului american. Pe ecrane gigant, sunt proiectate evenimente care au schimbat faţa lumii. În 15 săli, vizitatorii pot vedea documentare sociale şi informaţii de ultimă oră. Am trecut şi prin camera interactivă, unde se realizează jurnalele de ştiri. Mii şi mii de fotografii. Cea mai mare colecţie de fotografii din lume care au beneficiat de Premiul Pulitzer. Aici am devenit trist. Singura fotografie din Newseum care face referire la România este imaginea unui copil orfan, subnutrit, bolnav, chinuit, în hohote de plâns (1992). M-am convins că acest prestigios premiu, cel puţin la fotografie, se acordă pentru suferinţă.
Apoi, este expusă o colecţie de la Zidul Berlinului, cea mai mare dinafara Germaniei. Printre piesele de rezistenţă, 30.000 de pagini întâi, ale unor ziare de colecţie. Pe site există 500 de prima pagină ale ziarelor din zilele noastre, din 50 de ţări. Din nou, România lipseşte. Este însă Nepszabadsag, la loc de frunte. Am depus şi eu un număr din cotidianul Graiul Maramureşului, un semn al României în acest grandios muzeu al Presei.
Zeci de pagini zguduitoare despre tragedia uraganului Katrina. Istoria tăcută a atentatelor de la 11 septembrie 2001 este tulburător reconstituită prin sute de pagini de ziar şi un fragment de fier contorsionat, rămăşiţa unei antene de pe unul din Gemeni. Din nou, România lipseşte.
O cameră specială este dedicată istoriei presei americane, unde se poate vedea în original Declaraţia de Independenţă a SUA, publicată în nr. din 10 iulie 1776, în The Phennsylvania Journal. Două fotografii mi-au reţinut atenţia în mod special: împuşcarea, în direct, a lui Oswald (presupusul asasin al preşedintelui Kennedy) şi războiul din Bosnia, prin cenuşa căruia am călcat.
Este doar o frântură din acest muzeu. Directorul executiv, domnul Joe Urschel, spune: „Vizitatorii pleacă de aici înţelegând mai bine însemnătatea cuvântului, a ştirilor din viaţa noastră”.
Templul presei are o galerie de internet, radio şi televiziune. Pe harta libertăţii presei, România este în zona portocalie. Adică parţial liberă. Două asemenea muzee, de proporţii mult mai modeste, sunt şi în Europa. Profesorul Ilie Rad, de la Cluj, după modelul american, a făcut un proiect pentru Muzeul Presei din Transilvania. Şi proiect a rămas.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.