Şezătoare tradiţională reconstituită la Catedrala Episcopală

0
689

Atmosfera tradiţională din seara de Crăciun a cuprins sâmbătă, 12 decembrie, Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare. Pentru al doilea an consecutiv, tinerii de la Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români Baia Mare (ASCOR) au dorit să reconstituie o seară tradiţională de Crăciun, aşa că şi-au primenit „gospodăria”, amenajând spaţiul în mod tradiţional, cu şterguri şi cu alte elemente tradiţionale. Rând pe rând, gazdele au primit apoi colindătorii şi au pus în scenă o piesă de teatru popular, „Irodul”.

Sub genericul «Sară Crăciunului nost’», ASCOR Baia Mare a prezentat sâmbătă, 12 decembrie, un spectacol menit să-i introducă pe credincioşii prezenţi la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” în atmosfera marelui praznic al Naşterii Domnului. Tinerii au vrut să demonstreze că ţin la tradiţie şi la valorile străbune, aşa că s-au îmbrăcat în costume populare şi şi-au amenajat spaţiul, în mod tradiţional. Reprezentanţii ASCOR Baia Mare au dovedit că sunt gazde primitoare, astfel că au primit toţi colindătorii, iar la final i-au răsplătit cu daruri. Evenimentul a fost deschis de grupul de coconi de la Ieud, coordonaţi de preotul Dinu Horaţiu. catedrala craciun1Micuţii au reuşit să-i cucerească imediat pe cei prezenţi cu glasurile cristaline şi interpretarea fără cusur a colindelor străbune. Apoi, tinerii de la ASCOR Baia Mare, coordonaţi de preşedintele lor, Vlad Verdeş, au prezentat mai multe colinde şi au pus în scenă piesă „Irodul”. Cu entuziasmul specific vârstei, dar şi cu mult talent, tinerii şi-au intrat imediat în rolul de artişti, reuşind să-i molipsească pe cei prezenţi cu bună dispoziţie şi mai ales cu sentimentul bucuriei adus de vestea Naşterii Domnului. Evenimentul organizat la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime din Baia Mare” de tinerii de la ASCOR Baia Mare vine la câteva zile, după ce aceştia au colindat şi pe Dealul Patriarhiei. Astfel, în finalul concertului, PS Iustin Sigheteanul, arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Satmarului, a ţinut să le mulţumească pentru activităţile din ultima perioada. „Cu mare bucurie am participat la acest adevărat eveniment premergător Praznicului Naşterii Domnului, pregătit de ASCOR Baia Mare, coordonaţi şi îndrumaţi de Vlad Verdeş, care a reuşit să însufleţească fetele şi băieţii, care nu sunt toţi de la Teologie, cei mai mulţi sunt de la alte facultăţi. Vreau să le mulţumesc aici, în faţa dumneavoastră pentru ceea ce au făcut în ultima vreme, de 1 decembrie, în zilele premergătoare şi după. Au colindat în multe locuri şi au ajuns până pe Dealul Patriarhiei, aducând o rază de lumină şi producându-i multă bucurie PF Părinte Patriarh Daniel, pentru că s-a dovedit încă o dată rolul Bisericii în formarea tinerilor. Noi, în Ardeal, în general, şi în Maramureş, în special, suntem crescuţi în familii creştine, cu principii morale sănătoase şi cu credinţă puternică în Dumnezeu. Tinerii noştri sunt frumoşi, valoroşi, îşi iubesc familia, Biserica, iubesc valorile noastre creştine şi îl mărturisesc pe Hristos. Biserica noastră, deşi e venerabilă, veche, este tânără prin slujitori şi prin credincioşii noştri care se întineresc din zi în zi, iar speranţa noastră este că în viitor, peste 20-30 de ani, catedrala noastră va fi tot atât de frumoasă şi plină de credincioşi şi de tineri, cum este astăzi. Nu ne va lasă Dumnezeu şi nu ne va lasă să ne pierdem cele mai sfinte, cele mai valoroase averi pe care le avem, moştenirea noastră sacră rămasă de la strămoşi”, a declarat PS Iustin Sigheteanul. La rândul, sau, preşedintele ASCOR Baia Mare, Vlad Verdeş, a declarat despre acest eveniment din Postul Crăciunului, că „frumosul pe care l-am dăruit în atâtea spectacole, fără acest moment nu şi-ar afla împlinirea”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.