Ceas deşteptător pentru satul românesc

0
521

Destinul satului românesc, mai ales al celui maramureşean (nu moroşan, cum spun amatorii de falsuri etimologice) mă urmăreşte şi în America. Am scris, voi mai scrie, despre felul în care cred că se poate conserva ce a mai rămas din satele Maramureşului. Sau salva, dacă vreţi! Ca om care m-am născut în inima unui sat de pe Mara, am şi acum reflexe ale simţirii şi purtării celui născut aici. Omul Maramureşului are isteţimea lui, se adaptează repede la noua mişcare de rotaţie a civilizaţiei. Cine vrea să priceapă, ori are puterea de a înţelege, va fi impresionat de fondul principal de gândire al săteanului.
O şansă pentru a pătrunde (a rămâne) în esenţa Maramureşului sunt intelectualii care s-au născut la sat. Ei pot prinde mai corect acordul fin al muzicii interioare. Misterul simbolurilor prelinse prin vreme, naturaleţea vorbei dintre naştere şi moarte. Numai aşa un priceput ca Ion Marchiş a putut dezlega rostirea nodului dacic. Numai un etnograf de talia lui Mihai Dăncuş a putut sesiza la timp cutremurarea civilizaţiei maramureşene. Ori un artist ca Mihai Olos, care a sublimat fusul şezătorilor noastre într-o proiecţie a unui oraş universal.
Toţi s-au născut la sat. Şi mai am la îndemână asemenea stâlpi, care nu au lăsat să se surpe un edificiu de veacuri. Va trebui să ocolim improvizaţiile, nepriceperea unor lideri de opinie, moleşeala unor intelectuali care trăiesc prin sate. În acest sens, nu vă fie frică de trecut. Preoţii şi dascălii puneau să sune ceasul deşteptător în lumea satului.
Propun întâlniri periodice, unde specialişti credibili să le spună oamenilor că tradiţia nu-i o povară pentru lumea ce vine. Am salutat la timpul potrivit osârdia prefectului Rohian de a îndrepta atenţia asupra acestei averi colosale. Întăream ideea de a face chestiuni de durată prin înţelegerea oamenilor de pe văile noastre.
Nu uit povestea cu porţile. Nu întotdeauna se face dimineaţă în lume că vrea Soarele. Mai trebuie să fie de faţă şi Luna. La nivelul dezbaterii, autorităţile maramureşene s-au întrecut pe ele însele. Se închidea uşa conferinţei, iar lucrurile cu salvarea îşi aveau făgaşul lor. De aceea, după un firesc entuziasm, m-am mutat pe partea cealaltă, unde locuia starea de amânare.
Aici, pe partea de răsărit a Americii, am primit o veste care poate alunga neîncrederea. Profesorul Vasile Dâncu, ajuns vicepremier al Guvernului României, a aruncat pe piaţă o idee despre dezvoltarea integrată a mediului rural în România. Ministrul a spus că civilizaţia rurală de la noi este ultima în Europa şi ea trebuie protejată. Ne sugerează domnul Dâncu, născut în Runcu Salvei, că Europa simte asta şi încearcă să facă asta cu noi, dar noi nu vrem să acceptăm, parcă nu auzim. Vin mai degrabă străinii să ne atenţioneze că ne moare satul, că moare o civilizaţie. Satul românesc poate fi salvat numai de români.
Cum, domnule ministru? Cuvintele le răsucim suficient de bine amândoi. Dar fără rigoare, care se poate numi lege, vorbim zadarnic. În partea de Americă pe care am văzut-o până acum, m-a impresionat cum aici se construieşte vechiul şi se ocroteşte cu sfinţenie (lege) trecutul. Şi asta văd la fiecare pas. Aici mi-ar place să ne comparăm cu America.
Ce-i de făcut? Un alt ceas deşteptător pentru lumea satului. Care să ne trezească din amorţire. Să ne aducă acasă de pe căile greşite. Se poate, cred că se poate. Domnul ministru ştie cum stăm cu veşnicia de prin satele noastre.
Este nevoie de o strategie pentru a salva această civilizaţie. Să-i spunem ministrului şi gândurile Maramureşului. Poate sună ceasul deşteptător şi pentru noi.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.