Orientare. 137 de medalii în 2015 pentru CS Ştiinţa Electro Sistem Baia Mare

0
609

În urma unui sezon lung şi obositor, dar plin de satisfacţii şi încununat cu frumoase rezultate, Clubul Sportiv Ştiinţa Electro Sistem Baia s-a reunit într-un cadru festiv pentru a-şi premia sportivii. 137 de medalii au reuşit ei să cucerească în acest an competiţional în cadrul Campionatelor Naţionale la toate cele trei ramuri ale orientării (în alergare, pe schiuri şi cu mountain bike-ul), în toate categoriile de vîrstă. În plus, cea mai mare satisfacţie a componenţilor clubului este faptul că au reuşit să fie din nou cel mai bun club de orientare pe schiuri din România, acest titlu fiind cucerit de mulţi ani încoace în fiecare an de clubul băimărean.
Festivitatea de pemiere a avut loc luni, 14 decembrie, la sediul SC Electro Sistem SRL şi la ea a luat parte tot staff-ul clubului, în frunte cu preşedintele clubului ing. Ştefan Blasko. În alocuţiunea sa, d-nul Blasko s-a arătat încîntat de rezultatele obţinute de tinerii componenţi ai grupării sportive şi le-a reamintit acestora cît de importantă dar şi benefică este practicarea unui sport în general şi a orientării în special. A încheiat prin a le ura succes sportivilor şi a o prezenta pe noua antrenoare a clubului. Se numeşte Lucia Pop (fostă Rogoz), care este o fostă sportivă de performanţă din cadrul orientării. Ea va activa o perioadă alături de actualul antrenor, prof. Iosif Hecko. Apoi, într-o atmosferă destinsă au fost premiaţi toţi componenţii clubului cu diplome, cadouri şi diferite sume de bani.
Clasamentele întocmite la sfîrşit de an 2015 arată astfel • Clasament general 2015: 1. Alexandru Biro; 2. Roxana Culcean; 3. Cristian Constantin, Denisa Tecar şi Ionuţ Crişan. • Clasament ramura orientare, pe categorii de vîrstă • Seniori: 1. Sebestyen Istvan; 2. Anca Tetişan; 3. Emil Hecko; 4. Sandra Săndulescu; 5. Cristina Brezian • Juniori: 1. Alexandru Biro; 2. Roxana Culcean; 3. Denisa Tecar; 4. Cristian Constantin; 5. Ionuţ Crişan • Copii: 1. Alexandra Roman; 2. Alexandru Cătană; 3. Andrei Hreniuc; 4. Adrian Iacob; 5. Andreea Manu. • Clasament ramura schi fond: 1. Alexandru Biro; 2. Paul Tâmpa; 3. Cristian Constantin; 4. Ionuţ Crişan; 5. Denisa Tecar. • Clasament ramura atletism: 1. Ştefan Libotean; 2. Alexandru Biro; 3. Alexandru Hreniuc; 4. Daniel Mureşan; 5. Sergiu Mate.
Se aduc mii de mulţumiri şi pe această cale SC Electro Sistem Baia Mare (prin ing. Ştefan Blasko) şi clubului sportiv Ştiinţa Baia Mare (preşedinte Gheorghe Mihai Bârlea, director Zamfir Mesaroş), care şi-au adus din plin contribuţia la obţinerea acestor frumoase rezultate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.