Noi achiziţii de eşantioane minerale, la Muzeul de Mineralogie

0
301

Muzeul de Mineralogie „Victor Gorduza” din Baia Mare a prezentat vineri, 18 decembrie, noile achiziţii de minerale. Eşantioanele au fost achiziţionate timp de un an de la colecţionari privaţi. În aceeaşi zi a fost arătată publicului prima emisiune filatelică din România care a avut ca tematică mineralele.
„Minerale, timbre şi colinde” s-a intitulat acţiunea organizată de Muzeul de Mineralogie „Victor Gorduza” din Baia Mare în cadrul evenimentului „Crăciun în Maramureş”. Manifestările au fost menite să scoată în evidenţă şi aniversarea a 23 de ani de la data în care instituţia a dobândit oficial statutul juridic de muzeu. Cu această ocazie, publicul a putut admira vitrinele cu noile achiziţii de flori de mină. „Dedicăm acest eveniment unei date foarte dragi nouă. Este vorba despre data de 10 decembrie, când în urmă cu 23 de ani, instituţia noastră căpăta oficial statutul juridic de muzeu prin desprinderea din cadrul Muzeului Judeţean Maramureş. Primul dintre evenimentele organizate de noi se referă la prezentarea oficială către public a noilor vitrine conţinând cele mai noi achiziţii de eşantioane minerale, de flori de mină pe care le-am făcut în ultima perioadă. Este vorba despre decembrie 2014-decembrie 2015. Ne bucurăm foarte mult că am reuşit să reluăm această activitate, după o pauză de mai mulţi ani, mai exact din 2011, pentru a ne îmbogăţi colecţia de eşantioane minerale pe care o avem şi sigur şi în folosul publicului vizitator”, a declarat directorul Muzeului de Mineralogie, Ioan Denuţ. Pentru că activitatea minieră nu mai funcţionează în zonă din 2007, singura posibilitate de cumpărare a florilor de mină este de la colecţionarii privaţi. Conducerea muzeului spune că o comisie din cadrul instituţiei evaluează valoarea mineralelor şi oferă o anumită sumă. Dacă acel ofertant este de acord cu preţul, se încheie această achiziţie. Dacă nu, se renunţă la cumpărarea florilor de mină. „Piesele sunt din cele mai diverse, este vorba despre eşantioane conţinând cristale aciculare de stibină, avem de asemenea cristale foarte frumoase de baritină în culori variate, precum şi cristale de gips, cu habitus prismatic caracteristic şi culori variate. Criteriile avute în vedere în momentul achiziţionării sunt diverse: de la calităţile estetice, care se referă la raritatea unui mineral, la aspectele vizuale, în care sunt incluse dimensiunea cristalelor, cu cât sunt mai mari cristalele sunt mai valoroase, până la culorile cristalelor”, a adăugat Ioan Denuţ. În aceeaşi zi, publicul a avut ocazia să vadă două eşantioane minerale care constituie „prima emisiune filatelică, realizată la noi în ţară, cu tematică minerală. Mai exact, în 1985, s-a decis tipărirea acestor timbre şi cărţi poştale cu tematică minerală, iar două din eşantioanele utilizate atunci sunt acum în posesia muzeului”, a mai spus Ioan Denuţ. Muzeul de Mineralogie deţine 20.394 de piese, din care 58 de eşantioane au fost achiziţionate în ultimul an.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.