Crăciunul de altădată, la Lucăceşti

0
489

Vechile datini româneşti ne ajută să trăim atmosfera plină de căldură a sărbătorilor de iarnă, îndeosebi cele de Crăciun. Amintirile copilăriei ne revin în minte, cu zăpezile prevestitoare de rod îmbelşugat, colindele şi clinchetele de clopoţei, mirosul de brad şi cozonaci, nerăbdarea aşteptării darurilor. Sfintele sărbători aduc cu ele un repertoriu bogat în datini şi credinţe. Colindele sunt doar câteva din manifestările folclorice care fac din sărbătorile de iarnă ceva magic. Copiii, care ţin locul păstorilor şi magilor, duc mai departe această misiune transmisă din generaţie în generaţie. Datinile şi obiceiurile realizează o misterioasă legătură între cer şi pământ.
În comuna Mireşu Mare, respectiv în satul Lucăceşti, sărbătorile de iarnă adună un repertoriu folcloric, cuprinzând colinde de Crăciun, urări de belşug, de recoltă bogată, Pluguşorul de Anul Nou, jocuri cu măşti (capra), cântece de stea şi teatrul popular „Viflaimul”. Sărbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul şi cu Steaua, pentru a vesti Naşterea Mântuitorului. Colindele sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului şi Anului Nou.
Bunicii ne povestesc că obiceiurile de pe vremea lor erau mai frumoase; azi, sunt practicate la repezeală, pentru bani. Cinstirea colindătorilor se făcea cu coci copţi pe vatra cuptorului, uneori din făină de grâu măcinată la morile de pe Someş, ale lui Lorinţu’ Todorii, Văsălica lu’ Iacob, Ionu’ Valerii şi Nuţucu. Bucuria copiilor, care umblau cu traista de când se însera până terminau de colindat tot satul, era să ducă acasă cât mai mulţi coci. Evocând momentul când la Naşterea lui Isus s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul naşterii, copiii – câte trei, ca cei trei magi – merg din casă în casă, cântând „Steaua sus răsare…”, purtând cu ei o stea, confecţionată de meşteriul dulgher, cu un suport care se extindea şi permitea înălţarea stelei. Mama înstruţa steaua cu ruji din hârtie creponată, iar în mijloc se punea o icoană cu naşterea pruncului Isus. Colinda băieţilor cu steaua începea de pe treptele casei, continua înăuntru, urma „Răspunsul stelei”. Colindătorii erau răsplătiţi cu coci, mere, nuci, dulciuri şi lei (mai nou) şi părăseau casa, spunând „Lăsăm pe Dumnezeu cu dumneavoastră!”, gazda urându-le „Să creşteţi mari, s-aveţi noroc!”
La miezul nopţii, începea colindatul feciorilor. Aceştia pornesc de la casa unei fete, unde în post s-au adunat, sâmbăta şi duminica,  seara, la şezătoare. Primul colindat era preotul satului, apoi merg pe la fetele care aşteaptă feciori, de la vârsta de 15 ani. Fetele pun pe masă prăjituri, cozonac, horincă şi vin. Feciorii intrau toţi în casa fetei colindate, se aşezau pe scaune, iar „după masă” se aşeza feciorul care „umbla” sau aspira să peţească fata respectivă. Acesta avea sarcina să „răspundă colacul” fetei pe care o plăcea. Pe fiecare masă unde erau fete de măritat, era un „colac”, o pâine împletită în care se înfigeau crenguţe de verdeaţă. Feciorul care „răspundea colacul”, cu ajutorul unui cuţitaş, tăia o bucată de colac, în triunghi (reprezenta Sfânta Treime). Feciorii colindau „Ce vedere minunată”, „Colo sus pe vremea ceea”, „La nunta din Gana Galilei”, dar erau şi cântece de veselie. Plecarea era anunţată de versul unui cântec : „De la masă ne sculăm…” Colindatul pe la fete se întindea până în zori, depindea de numărul fetelor care aşteptau feciori, dar la ora zece se întâlneau cu toţii la biserică, după care în grupuri merg din nou la colindat, de data aceasta împreună, fete şi băieţi.
Bucuria Crăciunului o poţi simţi doar o dată pe an. Este o sărbătoare ce ne adună pe toţi, spre acea rază de speranţă, a traiului în familie, în satul în care ne-am născut, unde sufletele noastre se înalţă spre o altă dimensiune spirituală şi comunică mai uşor cu Dumnezeu.
Ana DRAGOŞ, Gelu DRAGOŞ

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.