Doi pietoni, accidentaţi pe trecere

0
433

Luni, în municipiul Baia Mare, au avut loc două accidente de circulaţie, produse pe fondul neacordării priorităţii de trecere pietonilor, respectiv autovehiculelor.

La ora 17.30, poliţia a fost sesizată că, pe strada Victoriei, a avut loc un eveniment rutier soldat cu două victime. Un băimărean, aflat la volanul unui autoturism, nu a acordat prioritate de trecere şi a surprins şi accidentat doi pietoni ce se aflau în traversarea regulamentară a străzii.
Persoanele rănite au fost transportate la spital, unde le-au fost acordate îngrijiri medicale, iar una dintre ele a rămas internată.

3 autoturisme avariate şi 3 persoane rănite

Două ore mai târziu, un alt eveniment rutier a avut loc la intersecţia bulevardului Unirii cu strada Europa. O băimăreancă a condus un autoturism dinspre Satu Nou de Jos către Baia Mare. Nu a acordat prioritate de trecere la efectuarea unui viraj spre stânga, pe strada Europa, şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus regulamentar din sens opus, de un bărbat, din satul Coaş.
În urma impactului, autoturismul acroşat a fost proiectat într-o altă maşină ce staţiona pe strada Europa pentru a acorda prioritate de trecere.
Accidentul s-a soldat cu avarierea celor trei autoturisme şi rănirea a trei persoane (conducătorii auto din Baia Mare şi Coaş şi o pasageră).
În ambele cazuri, participanţii la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.