Privind spre Europa

0
344

Am aflat cu toţii, băimăreni de bună credinţă, de susţinerea încununată de succes în această primă etapă a confruntării, a candidaturii noastre la titlul de capitală culturală europeană în 2021. În faţa juriului trebuie să fi avut succes, sînt convins, şi susţinerea lui Grigore Leşe.

Nu e prima dată cînd artistul vine să se alăture în modul său original unui demers cultural băimărean de calitate. A făcut-o printr-o prezenţă insolită dar cît de grăitoare la deschiderea expoziţiei Napoleon – erou al istoriei europene, la Muzeul de etnografie din Baia Mare în 14 septembrie 1995. Eram directorul Muzeului judeţean, iar expoziţia s-a făcut prin colaborarea prilejuită de prezenţa în Baia Mare a unor membri ai Asociaţiei „Europe 1815” Bruxelles. Din păcate, nu găsesc acum fotografiile cu Leşe horind de mama focului la acel vernisaj şi una nu mai puţin spectaculoasă, înfăţişînd bustul împăratului Napoleon aşezat în cadrul maiestuos al uşii, splendid sculptate, a unei biserici maramureşene; o piesă de mare frumuseţe din patrimoniul muzeului băimărean.
S-a schimbat ceva în susţinerea de către oficialităţi a proiectelor culturale de calitate. Fie că n-au vrut, fie că n-au putut, acum douăzeci de ani era altceva. Îmi amintesc că Muzeul judeţean şi-a onorat cu mare greutate obligaţiile asumate. Dar expoziţia a avut succesul aşteptat. De pe afişul ei, Napoleon vorbea băimărenilor despre Europa aşa cum credeam că trebuie să privim cu toţii nu doar spre trecutele glorii, ci şi spre cele ce aveau să urmeze: „L’Europe nous regarde: il faut faire des choses dignes d’elle et de nous – Europa ne priveşte: trebuie să facem lucruri demne de ea şi de noi.”
Vocaţia europeană a unor instituţii culturale băimărene cu ochii la o realitate îmbietoare care este înainte de toate a noastră, maramureşeană, chioreană, lăpuşeană, codreană are toate şansele să se afirme. În beneficiul băimărenilor şi nu numai al lor.
Cît despre Grigore Leşe, el nu e prima dată cînd „trece graniţa”. O mai făcuse o dată în anii aceia. Horea lui lăpuşeană inconfundabilă am ascultat-o, prin 2004, departe fiind, într-un film despre Maria Stuart. În coloana sonoră a aceluia am ascultat o doină lăpuşeană cîntată de Grigore. E una dintre cele mai frumoase din repertoriul său. „Zîs-o mama cătă mine, Hai dorule, dorule. Să-m învăţ horile bine … În lume cît oi trăi … De mîngîiere mi-or fi … În lume cît oi umbla … Multe rele m-or mînca … Horile-s de stîmpărare … La omu cu supărare”. De cîteva ori în seara aceea, în timp ce urmăream povestea tragică a nefericitei regine a Scoţiei, am ascultat cîntecul lui Grigore Leşe înfiorat nu numai de sîngeroasele întîmplări din secolul XVI englez, ci şi de melopeea lăpuşeană care le acompania în chip atît de neaşteptat. Şi care în sincretismul ei absolut nu este mai puţin dramatică atunci cînd evocă puterea mîngîietoare a cîntecului faţă cu destinul potrivnic al „omului cu supărare”. Printre străini, într-o lume nu de puţine ori ostilă, în care însingurarea este adesea un sentiment greu de învins, cîntecul de-acasă e cu adevărat de mîngîiere şi de stîmpărare. Şi de bucurie – cum e de data asta.
Ion IGNA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.